Maestrul şi Margareta (Mihail Bulgakov)

Prof. Elena Livia Bâlc

       Opera scriitorului rus Mihail Bulgakov a avut un destin derutant, Maestrul şi Margareta, romanul care i-a adus faima şi notorietatea universală, fiind cunoscut abia după moartea autorului.

Romanul este construit printr-un ingenios artificiu de compoziţie, prezentul împletindu-se cu timpul mitului christic.Acţiunea romanului se petrece în Moscova anilor 1930, fiind alimentată de sosirea „incognito” în capitala rusă a diavolului. Acesta se dă drept specialist în magie neagră şi este însoţit de bizarii săi „secondanţi” : motanul Behemoth, Azazello, întunecatul Abadona, juna Hella şi jovialul Koroviev. Diavolul-Woland soseşte la Moscova deloc întâmplător, fiind atras de o discuţie aprinsă despre Hristos între redactorul-şef Berlioz şi poetul Ivan Bezdomnâi. Având sarcina de partid de a scrie un poem antireligios despre Iisus, poetul creează un erou viu, care a existat în realitate, fapt negat de Berlioz. Este afirmaţia care provoacă întruparea diavolului sub înfăţişarea excentricului profesor Woland (care apare ca din senin lângă cei doi, intervine în discuţie şi declară ritos că „isus a existat” şi că l-a cunoscut pe Pilat din Pont, cel de-al cincilea procurator al Iudeii.

Moscova anilor 1930 este alăturată Yerushalayimului anilor 30. Mai întâi, ca un vis provocat de diavol, în acţiune este introdusă prin tehnica inserţiei ( aceeaşi „mise en abîme” din Fraţii Karamazov) cartea unui Maestru misterios despre patimile filosofului rătăcitor Yeshua Ha-Nozri. Acesta este propovăduitorul unei învăţături incomode pentru farisei şi pentru stăpânirea romană, conform căreia toţi oamenii ar fi buni. Este motivul condamnării lui la moarte de către sinedriu şi aducerea în faţa lui Pilat, singura autoritate care putea anula sentinţa dată de marele preot Caiafa. Comparativ cu romanul lui Dostoievski, în care punctele de convergenţă cu Noul Testament sunt doar indirecte şi strict în ordine ideatică, de natură moral-creştină, în romanul lui Bulgakov este rescrisă istoria zilei de vineri, înaintea Paştelui iudaic, „a paisprezecea zi a lunii Nisan, lună de primăvară”, cu alte cuvinte, ziua supliciului lui Iisus Hristos, numit în roman Yeshua Ha-Nozri. Istoria acestui filosof-vagabond, urmat, spre deosebire de textul neotestamentar, de un singur ucenic, Levi Matei, este prezentată în strânsă legătură cu destinul hegemonului Pilat, protagonistul romanului Maestrului în ordinea faptelor, pretext pentru susţinerea în plan ideatic a dimensiunii moral-religioase a lui Yeshua-Iisus.

Strict compoziţional, dintre cele treizeci şi două de capitole ale romanului, doar cinci reprezintă romanul lui Pilat din Pont, „cumplitul călăreţ” roman care îndeplinea funcţia de al cincilea procurator al Iudeii.

Între planurile romanului – prezentul şi trecutul mitic – există un raport de implicaţie necesară, de condiţionare reciprocă, aşa încât episoadele a căror acţiune se petrece în Yerushalayim nu sunt simple intercalări şi nici paralele cu acţiunea petrecută la Moscova. Aceasta pentru că „Ceea ce lipseşte dintr-o parte şi ar putea sa creeze un dezechilibru sau o rupere de sens este sugerat de dincolo. Moscova şi Yerushalayimul sunt în roman două hieroglife care încearcă să se traducă reciproc. Sensul fiecărui plan al cărţii se găseşte nu atât în sine cât în corelarea cu celălalt. Semnificaţia globală trebuie să fie un produs al raportării lor.[…] Mitul nu este aici un refugiu, ci o cheie pentru înţelegerea mersului istoriei. Printr-o savantă suprapunere sunt izbutite multiplicări infinite de joc de oglinzi în care se cuibăreşte abisul”(Al Şincu). Aceeaşi „punere în abis” ( „mise en abîme”) ca şi în Fraţii Karamazov , am adăugat noi. Cronotopul romanului este complex datorită permanentei dedublări: Moscova şi Yerushalayim, anii 1930 şi 30, cu observaţia că acţiunea în lumea contemporană se petrece dintr-o miercuri până la sfârşitul săptămânii, când Woland şi suita părăsesc o Moscovă devastată de faptele lor năstruşnice, iar timpul mitic rezumându-se la o singură zi, vinerea pătimirii. La un moment dat, după ce poetul Ivan Ponânv, alias Bezdomnâi, ajunge la ospiciu, intră în scenă şi Maestrul, internat şi el şi ocupând o cameră vecină. În timpul mai multor vizite, i se confesează poetului, necunoscând că el este autorul romanului despre Pilat din Pont. Odată cu el, îşi face loc în paginile cărţii şi Margareta, iubita lui de taină, transformată de Woland -temporar- în vrăjitoare şi aleasă pentru a face onorurile casei ca regină a balului din Noaptea Walpurgică în variantă rusă.

Revenind la „romanul în roman”, se impune o rezumare a faptelor celui numit Yeshua Ha-Nozri, personajul corespondent lui Iisus din Vechiul Testament. El este adus în faţa procuratorului Iudeii sub învinuirea de a fi predicatorul unei noi credinţe, în egală măsură periculoasă pentru farisei şi pentru ocupanţii romani, credinţa că toţi oamenii ar fi buni, ceea ce reprezintă o diversiune care poate pune capăt unui mod învechit de gândire, unei inerţii care asigură stabilitatea stăpânirii romane şi un echilibru, fie el chiar fragil, între ocupanţi şi ocupaţi, ambele părţi având nevoie să se autoiluzioneze în legătură cu statutul de „primus inter pares”.

Hegemonul Pilat este în pragul sinuciderii din pricina unei boli necruţătoare care îi dă migrene vecine cu nebunia. Pe Yeshua îl crede taumaturg şi se convinge de aceasta când îi dispare durerea ca prin farmec. Cu toate că nu-l crede vinovat şi deci nu-i doreşte pieirea, Pilat contrasemnează condamnarea la moarte prin crucificare, încercând, pe de altă parte, să-l convingă pe marele preot Caiafa să-l graţieze. Însă, la fel ca în Noul Testament, cel care va beneficia de clemenţă nu va fi Iisus- Yeshua, ci tâlharul răzvrătit Baraba. Ceea ce-l impresionează pe Pilat, chiar dacă nu vrea să accepte evidenţa, este calmul senin şi nemărginita blândeţe a condamnatului, care, fără a cunoaşte protocolul, i se adresează cu apelativul „om bun”, ceea ce atrage o corecţie fizică sălbatică din partea centurionului Marcus , poreclit „Moartea Şobolanilor”. Acuzat de procurator că a propovăduit dărâmarea templului, Yeshua pune neînţelegerea pe seama modului în care Levi Matei, ucenicul şi cronicarul său – viitorul evangheliat! – îi răstălmaceşte vorbele pe care le nota cu febrilitate  pe un pergament. Deci, spre deosebire de Scriptură, Iisus/ Yeshua nu este însoţit pretutindeni de cei doisprezece ucenici, ci de unul singur care va fi martorul supliciului şi va încerca să-l asasineze pe trădătorul Iuda din Kiriat, un tânăr înstărit care l-a găzduit pe filosoful – vagabond iscodindu-l despre ceea ce crede despre stăpânirea romană.

Parte din aceste detalii îi sunt dezvăluite de Yeshua lui Pilat. Discuţia celor doi este tensionată, hegemonul ştie că e un simulacru de interogatoriu, dată find hemicrania care îl chinuia şi-l făcea să-şi dorească moartea. Yeshua îi citeşte gândurile şi face ca durerea să-i dispară ca prin farmec, ceea ce confirmă bănuiala lui Pilat că era taumaturg. Condamnatul îi vorbeşte procuratorului plin de bunăvoinţă, îl „citeşte” perfect şi nu se sfieşte să-l compătimească, nu atât pentru hemicrania sa atroce, cât pentru nefericirea de a nu cunoaşte iubirea de oameni, singurul său prieten fiind câinele Banga. Viitorul mit al lui Iisus, care ar fi intrat în Ierusalim călare pe un asin şi însoţit de discipoli şi de o mulţime exaltată, prinde deja contur, este varianta susţinută de Pilat, dar infirmată de Yeshua.Cu capul limpezit, scăpat de durerea infernală, procuratorul este conştient că prizonierul este nevinovat, dar nu are curajul de a trece peste hotărârea sinedriului în fruntea căruia se afla marele preot Caiafa. „Vina” pe care o invocă este delictul de lejmajestate, căci, într-adevăr, filosoful-vagabond afirmase în casa lui Iuda din Kiriat din Oraşul de Jos că „orice stăpânire e o silnicie, o asuprire a omului şi că va veni ziua când nu va mai fi nici stăpânirea cezarilor, nici o altfel de stăpânire”, că „omul va păşi în împărăţia adevărului şi a dreptăţii, unde nu va mai fi trebuinţă de stăpânirea nimănui”. Aceasta e „noua religie” propovăduită de Yeshua, drept care a fost arestat deîndată chiar în casa „bunului” Iuda din Kiriat care l-a vândut pentru treizeci de arginţi. Rămas singur cu hegemonul, Yeshua se arată îngrijorat nu pentru sine, ci pentru că avea presimţirea că tânărului Iuda i se va întâmpla ceva rău, fapt care-i trezea o milă nesfârşită. Acelaşi sentiment îl încerca de altfel şi faţă de Pilat, pentru Marcus, pentru tâlharii alături de care urma să fie crucificat, căci pe toţi îi socotea „oameni buni”, aşa cum îi dicta conştiinţa şi noua religie pe care o propovăduia.

Supliciul lui Yeshua de pe Golgota face obiectul celui de-al doilea episod al „romanului Maestrului”. Spre deosebire de Biblie, osânditul urcă muntele într-un car, alături de ceilalţi doi condamnaţi şi de stâlpii crucificării, într-o procesiune asistată de soldaţi şi urmată de o mulţime de orăşeni si pelerini adunaţi pentru marea sărbătoare a Paştelui, dornici să asiste la interesantul spectacol. Accentul nu cade pe chinurile lui Yeshua, care leşină îndată după crucificare, cât pe frământările lui Levi Matei şi pe încercarea lui de a-l înjunghia pe osândit pentru a-l scuti de suferinţă. Pe fondul apropierii unei furtuni îngrozitoare, soldaţii romani grăbesc sfârşitul celor trei împungându-i în inimă cu suliţa. Locul devine pustiu în scurt timp sub potopul dezlănţuit din cer, iar Levi Matei reuşeşte să fure trupul lui Yeshua, să-l ascundă pentru scurt timp într-o grotă, până când e recuperat de romani şi înmormântat împreuna cu ceilalţi doi răstigniţi. În ordinea faptelor, ceea ce se întâmplă de acum înainte nu mai coincide cu mitul biblic. La porunca lui Pilat, Iuda din Kiriat este atras în Grădina Ghetsemani şi asasinat, iar punga cu cei treizeci de arginţi este aruncată în curtea palatului lui Caiafa. Apoi, porunceşte să-i fie adus Levi Matei, pe care încearcă să-l lămurească să-i rămână alături, dar învăţatul refuză, nu înainte de a-l avertiza pe hegemon: „Tu te vei teme de mine”. Se prefigurează nu numai mitul christic, cât, mai ales, apariţia noii religii creştine, precum şi ideea că în veacurile ce vor urma Yeshua şi Pilat vor fi nedespărţiţi: „ De-acuma înainte vom fi totdeauna împreună, îi spune în somn Pilat filosofului – vagabond, care, nu se ştie cum, apăruse în calea Călăreţului cu lancea de aur; când se va vorbi de unul, pe loc se va spune şi de celălalt”. Cărturarul  Levi Matei reintră în scenă în Moscova secolului XX, când se întâlneşte cu Woland, în timp ce Pilat apare în finalul romanului. Bătrân şi aproape orb, avându-l alături pe Banga, este vizitat de Woland şi de suita acestuia, din care fac acum parte şi Maestrul şi Margareta. La insistenţele acesteia din urmă, procuratorul este eliberat pentru a-l putea, în sfârşit, reîntâlni pe Yeshua Ha-Nozri, căruia nu i-a spus totul în „ziua a paisprezecea a lui Nisan”, în Yerushalayimul care trăia febra sărbătorilor pascale.

În concluzie, ca şi în cazul romanului Fraţii Karamazov de F.M.Dostoievski, în romanul Maestrul şi Margareta, M. Bulgakov intră într-un dialog intertextual fertil cu mitul christic, neinterpretându-l şi conferindu-i noi valenţe semnificative, prin crearea unui personaj literar memorabil, Iisus/ Yeshua, propovăduitor al noii religii conform căreia toţi oamenii sunt buni.

Anunțuri