Etichete

Constantin Brancuşi

Constantin Brancuşi

Mitul a devenit o modalitate estetică fundamentală,liant şi echilibru între categorii antinomice.  În perioadele moderne şi postmoderniste, parcurgând curente,mişcări literare,mitul a îmbrăcat reprezentarea unor eroi fundamentali, îndepărtându-se in proporţii diferite de prototip.Gândirea mitico-magică s-a amplificat pe măsură ce modernitatea a produs mutaţii estetice tematice prin diversificarea şi abstractizarea intrumentelor operaţionale.Povestea îşi pierde „autenticitatea” şi devine un preţios model şi total al spiritului uman în devenirea sa civilizatoare. Avatariile unui asemenea motiv magistral au fost prezente în toate artele , cu atât mai mult în literatură,muzică, sculptură.În spaţiul românesc cei trei reprezentanţi inegalabili au fost Eminescu, Enescu si Brâncuşi ,care au depăşit limitele naţionalului,intrând în universalitate tocmai prin caracterul lor generalizator şi prin înalta ţinută estetică. A fi universal înseamnă a fi înalt naţional, îndeplinind categoriile sublimului.

          Cum mitologia este mama tuturor artelor era de aşteptat ca pentru aceştia trimiterea spre fabulos să fie o permanentă sursă de inspiraţie.Unicitatea lor a constat în subtilităţile estetice şi gradul de prelucrare cu care şi-a depăşit contemporanii.

           Ca să intrăm în laboratorul lor de creaţie, nu avem decât să le citim în taină poeziile , să ascultăm incantanţiile melosului în modulaţiuni măiestrite sau să contemplăm cerebral metaforele în relief.Toţi aceştia amintiţi precum şi alţii au reformulat genial estetica expresivităţii cu instrumente diferite.

           Concretizând lucrurile , Hyperion ,Oedip şi Prometeu sunt doar câţiva din eroii mitici care au incitat imaginaţia creatoare ,devenind alegorii şi simboluri. Aceştia prelucraţi au însemnat altceva sau cu mult mai mult decât reperele anistorice.

          La primul gând, „Prometeul” lui Brâncuşi din ghips ,iniţial , apoi bronz mat şi polisat (1911), nu are nimic din prototipul legendar.Fantezia spune că Prometeu a fost fiul lui Iapet şi al Climeniei şi înseamnă „cel neprevăzător”. El a fost unul din creatorii omului şi împreună cu Pallas Atena (aceea care aruncă cu arcul), a răpit focul din Cer şi l-a oferit oamenilor, şi odată cu el, bunăstarea ,civilizaţia .Pentru cutezanţa sa,Zeus, orgolios, o trimite pe Pământ pe Pandora care răspândeşte toate răutăţile pe care le scoate din vestitul său vas, iar pe Prometeu îl înlănţuie pe muntele Caucaz timp de 30 de ani. În fiecare zi un vultur îi devoră ficatul care se regenerează în timpul nopţii. După 30 de ani Zeus pune pe Heracles să sugrume vulturul şi îl eliberează pe Prometeu. El va reprezenta forţa inteligenţei, geniul activ dinamic,lupta împotriva opresiunii, a prejudecăţilor şi imobilismului.

         Se pune întrebarea : ce este „prometeic” ,legendar în „Prometeul” lui Brâncuşi de vreme ce avem în faţă doar capul acestuia, stilizat până la ovoidul cosmogonic, deci eliberat de „accesoriile” detaliului portretistic. I-au mai rămas semnele urechilor ,un ochi interiorizat, şters, fără nuanţe ,gura întredeschisă şi bărbia ascuţită,toate schiţate, dezumanizate, metalice , frizând extraterestrul.

       

        Făcând o comparaţie cu Eonul din „Luceafărul”, elanul prometeic ca obiect cosmogonic ce parcurge Vămile Pustiei, ar face legătura între Plutonic si Uranian, între Cer şi Pământ, trecător şi nemuritor.

        Privit dintr-o perspectiva mai puţin portretistică, „Prometeul” brâncuşian pare a fi un obiect cosmic care în traiectul său, a suferit un grad de polisare până la luminiscenţă.

        Dacă un anume cap biologic ar fi însemnul perisabilităţii, cel brâncuşian are valoare de permanenţă, fiind înscris în circuitul cosmic.Prea puţin uman în fizionomia metalică polisată care răsfrânge în lucirea sa obiectele înconjurătoare ce se distorsionează , se frâng , se aglomerează in aceasta oglindire convexa. Totul alunecă pe suprafeţele rapide, recompunând un alt univers neconform cu cel real. Infinitul cosmic se condensează în acest ovoid metalic care se detaşează de condiţia umană ,intrând într-o orbită cosmică. Oamenii lui Brâncuşi înseamnă logodna acestora cu elementele, sunt sentimentul sau gândul însuşi. Creând obiecte spaţiale – spune Ion Frunzetti, „Brâncuşi concentrează natura cerând liniilor de forţă ale statuii, axelor ei, ecouri magnifice ale spaţiului înconjurător.

Dacă Prometeul legendar se amestecă sacrificial printre oameni, cel brâncuşian reface calea inversă, înălţându-se spre o nouă ordine cosmică, universală, „nemuritor şi rece”, cum se petrecea şi cu Eonul eminescian.

 


Anunțuri