Amish e o comunitate anabaptistă, care trăieşte departe de tehnologia modernă, ca să audă mai clar semnele lui Dumnezeu. Nici televizor, nici telefon, ori internet. Fără fotografii, să nu fie tentaţi spre reiterarea chipului cioplit. Regula? Să nu te conformezi deloc la lumea ce te înconjoară. Doar în Pennsylvania există vreo 47.000 amish, neuitînd că originea lor se află prin 1660, într-un sat alsacian. Ei nu suportă societatea de consum şi cred că orice cuvânt e dăunător. Copiii nu trebuie să urmeze sfaturi meşteşugit formulate, ci exemplul adulţilor. Toţi trăiesc simplu, fără tentaţii nocive.

Cartea Amish Grace  a fost scrisă de Donald B. Kraybill, Steven M. Nolt şi David L. Weaver-Zercher. În 2010 cartea a fost ecranizată de Gregg Champion. În rolurile principale: Kimberly Williams şi Tammy Blanchard.

Aprilie, 2006, Pennsylvania. La o şcoală amish, un bărbat intră deodată şi ucide cu arma câteva eleve, ca să se răzbune pe Dumnezeu, deoarece fetiţa lui a murit la naştere. Da… există nebuni, psihopaţi, frustraţi, iresponsabili, criminali. Acel bărbat se sinucide mai apoi. Nu era un amish. Soţia lui e disperată şi se teme de răzbunarea părinţilor îndureraţi. Care părinţi intră în casa ei şi îi spun limpede că ei îl iartă pe vinovat.

Aici e şocul, surpriza, puterea unei credinţe. Adică… „iartă-ne pe noi aşa precum iertăm şi noi greşelile altora”. Voia lui Dumnezeu? De ce vrea Dumnezeu ca o fată frumoasă să fie măcelărită? Oamenii amish nu ştiu precis, însă „dacă iertăm, Dumnezeu promite pace”.

Filmul e alert, cu ritm de reportaj emoţionant, cu actori credibili, cu copii care par a fi de acolo, din povestea explozivă şi extrasă dintr-un fapt real, ce a răvăşit atunci mass-media. Iertarea formulată e dusă până la capăt. La înmormântarea ucigaşului Charlie, văduva se vede înconjurată cu pioşenie de toţi acei amish care ar fi avut toate motivele să urască. Un personaj spune fetiţei lui: „Te simţi bine cu ura ta? Ura are dinţi, îţi mănâncă inima şi nu mai lasă loc pentru iubire”. A fi pus la încercare devine o ocazie de verificare a credinţei. „Doar când vieţile noastre se destramă, avem şansa să ne facem credinţa reală”. Omul devine simplu nisip sub voinţa lui Dumnezeu. Trebuie ură? Să construim din nou centrale nucleare? Să ne războim cu noi înşine, dintr-o pornire maladivă? Semnele nu ne folosesc la nimic? Chiar fără a fi amish, putem, totuşi, decela avertizările sacre.

Anunțuri