Viaţa militară a provinciei romane Dacia, cu tot ceea ce implică ea (deplasări de trupe, fortificarea anumitor zone, construcţii de castre, etc.) a fost dictată de către necesităţile defensive şi evoluţia evenimentelor politico-sociale din zonă. Tocmai acestea au influenţat şi amplasarea castrelor de legiune sau trupe auxiliare în “punctele cheie” de apărare sau supraveghere a căilor de intrare în provincie. Un astfel de rol l-au jucat şi castrele auxiliare situate de-a lungul “limes”-ului meseşan, a cărui “cheie de boltă” o reprezenta castrul de la Porolissum (Bărbulescu 2005, p.66.)

* * *

         Castrul roman de la Bologa – Resculum[1] a fost ridicat din punct de vedere geografic, pe un promontoriu situat în apropierea confluenţei Crişului Repede cu pârâul Săcuieului (valea Henţului), între aşezările actuale Poieni şi Morlaca. Rolul său strategic era de a supraveghea şi închide culoarul Crişului Repede, înspre barbaricum (Şteiu, Petruţiu 2008, p.26). De altfel, în faţa sa existau o serie de elemente de fortificaţie, cu rol de supraveghere şi observaţie. Acestea se întindeau de la Măgura Bologii până la limita sudică a munţilor Meseş, în pasul Poic. Astfel, menţionăm fortificaţiile de tip burgus descoperite la Negreni şi Poic, turnurile de pază, semnalizare şi supraveghere descoperite la Bologa (6), Vânători (7) şi Hodiş (1) (Filip, Matiş 2006, p.46). În apropiere de Bologa, la Poieni, pe lângă cele cinci turnuri de observaţie descoperite, s-au mai păstrat şi un burgus cu rol de vamă (probabil) şi o porţiune de vallum (şanţ şi val de pământ întărit) (Filip, Matiş 2006, p.46).

În urma cercetărilor arheologice efectuate s-au putut stabili cu exactitate dimensiunile şi întinderea castrului (a cărui suprafaţa ocupa peste 3 ha) dar şi faptul că acesta a avut trei faze principale de construcţie şi mai multe subfaze. Într-o prima fază a fost ridicat un castru mic, de formă patrulateră, cu incinta din val de pământ; mai apoi dimensiunile sale au fost mărite, dar era înconjurat tot de un val de pământ; în ultima fază, castrul a fost înconjurat cu zid de piatră, şanţ şi val din pământ. De asemenea, după analiza materialului arheologic descoperit, au putut fi identificate unităţile militare romane care au ridicat sau refăcut în decursul timpului, castrul de la Resculum. Este vorba despre cohors I Ulpia Brittonum miliaria pia fidelis torquata civium Romanorum, cohors II Hispanorum Scutata Cyrenaica equitata şi cohors I Aelia Gaesatorum miliaria.

În ceea ce priveşte castrul propriu-zis, au fost identificate elementele de fortificaţie (zid, şanţ şi val de pământ), porţile aflate pe fiecare latură (întărite şi cu bastioane), cele două drumuri principale (via praetoria si via pricipalis), clădirea comandamentului (principia), locuinţa comandantului (praetorium), magaziile pentru provizii (horrea), barăcile soldaţilor şi grajdurile pentru cai (Gudea 1997, passim; Filip, Matiş 2006, p. 46 – 47)[2].

Aşezările civile amplasate în vecinătatea castrelor din Dacia au fost cercetate, respectiv studiate, într-o măsură relativ mică în comparaţie cu alte provincii. Vicus-ul de la Bologa nu face excepţie, aici fiind efectuate doar sondaje arheologice în urma cărora a fost determinată poziţionarea şi  întinderea aşezării. Amplasarea unui vicus depindea de mai mulţi factori: distanţa faţă de fortificaţie, prezenţa căilor de acces dinspre şi înspre castru (Sommer 1984, p. 42; Salway 1965, p. 38), configuraţia terenului, drenajul natural dar şi expunerea suprafeţei la soare sau vânt (Tamba 2001, p. 252). „ Via praetoria” din castru reprezenta axa locală majoră faţă de care se raportau coordonatele aşezării civile. Dezvoltarea sa putea urma fie aşa-numitul „sistem panglică”, fie era bazată pe o tramă stradală.

Într-o astfel de aşezare vicană erau prezente mai multe tipuri de clădiri, dintre care menţionăm pe cele mai importante: termele, mansio, templele şi forul. La marginea aşezării se afla de obicei, cimitirul.

Termele aflate pe lângă castre au fost, într-o primă etapă construcţii cu caracter pur militar, mai apoi fiind incluse, ca şi funcţionalitate, în cadrul aşezărilor civile aferente fortificaţiilor. Pentru provinciile vestice ale Imperiului, clădirea băilor se afla într-o proporţie de peste 45% lateral extensiei drumului care ieşea din castru prin „porta praetoria” (Tamba 2001, p. 252).

Mansio reprezenta o clădire sau un ansamblu de construcţii extrem de importante în structura vicus-ului, aici fiind cazaţi oaspeţii de rang înalt ai garnizoanei (Salway 1965, p. 170).

Templele sunt atestate de obicei epigrafic în vecinătatea vicus-ului, iar forul reprezenta elementul central al planului de sistematizare al aşezării, fiind un loc deschis, amenajat pentru piaţă şi tabernae.

Cimitirele erau de regulă, amplasate de-a lungul drumului de acces spre castru, la o distanţă relativă de 200 până la 1000 de metri de acestea (Tamba 2001, p. 253; Sommer 1984, p.556-565).

În ceea ce priveşte populaţia unui astfel de vicus, se poate aprecia că aceasta era formată din familiile militarilor cantonaţi în castru, veteranii stabiliţi în zonă după stagiul militar, diverse categorii de peregrini la care probabil, se poate adăuga şi componenta autohtonă, în cazul nostru dacii. Numărul total al locuitorilor precum şi structura lor etnică era în directă proporţionalitate cu cel al soldaţilor din castru (Sommer 1987, p. 556-565). Sub aspect social, existau diverse categorii de locuitori: “negotiatores” adică negustori mărunţi care făceau comerţ cu “barbaricum”, “lixae[3], furnizori ai armatei, etc. Prin urmare, de structura socială a vicus-ului erau legate şi ocupaţiile locuitorilor săi. Aceştia reprezentau în acelaşi timp atât furnizori de produse şi servicii, cât şi o sursă de recrutare la îndemână pentru completarea efectivelor militare din castru (Tamba 2001, p. 254; Sommer 1987, p. 556-565). Dintre îndeletnicirile lor de bază amintim meşteşugurile şi comerţul. Ambele sunt tributare existenţei în apropiere a fortificaţiei. Se întâlnesc ateliere de prelucrat metalul (fier, bronz), cărămidării, ateliere de sticlari, de prelucrare a pietrei etc. (Benea 1993, p. 279). Schimburile comerciale erau intens practicate mai cu seamă în aşezările vicane din apropierea limes-ului.

Aşadar, existenţa castrului şi aşezării civile romane de la Resculum a fost strâns legată atât de necesităţile economico-militare ale epocii respective cât şi de desfăşurarea procesului de romanizare a zonei.

Castrul  şi aşezarea romană de la Bologa – Resculum (după Gudea 1997)

Castru auxiliar – reconstituire virtuală  (după Peter Green – www.castra.org.uk)

Turn de pază şi observaţie roman (după Roman Limes Museum, Aalen Germania  – monkeysandmountains.com)

Mic dicţionar explicativ

barbaricum ▪ denumire generică dată în antichitate populaţiilor aflate în afara graniţelor Imperiului roman

bastion ▪ element de fortificaţie, de formă circulară sau poligonală, ridicat de obicei în colţurile unei fortăreţe

burgus ▪ turn de observaţie sau fortificaţie romană de mici dimensiuni

castru ▪ tabără militară romană cu toate dotările sale

cohors ▪ unitate militară romană de infanterie aparţinând armatei auxiliare, în care de regulă erau recrutaţi peregrini necetăţeni

for ▪ piaţă deschisă în centrul unei aşezări romane, înconjurată de principalele edificii publice

limes ▪ termen având în antichitate mai multe sensuri; unul dintre acestea se referă la „graniţa de uscat” a Imperiului (de obicei fortificată), spre deosebire de graniţa marcată de un râu, care era numită „ripa

peregrin ▪ oameni liberi care nu sunt cetăţeni romani, dar locuiesc în Imperiu

tabernae ▪ spaţiu comercial roman destinat expunerii şi vânzării mărfurilor, magazin

vicus ▪ aşezare rurală romană; cele apărute pe lângă castre purtau denumirea de „vicus militaris” iar locuitorii acestora erau subordonaţi autorităţii militare

Abrevieri şi bibliografie :

 Bărbulescu 2005 – Bărbulescu Mihai (coordonator), Atlas dicţionar al Daciei romane, Cluj-Napoca, 2005.

Benea 1993 – Benea Doina , Contributii la istoria vicilor militari din Dacia. În SCIVA, 44, 1993, p. 267 – 292.

Filip, Matiş 2006 – Filip Cristian-Claudiu, Matiş Horea-Dorin, Huedinul: o localitate pe drumul spre Europa. Aspecte monografice, Cluj-Napoca, 2006.

Gudea 1997 – Gudea Nicolae, Das Römergrenzkastell von Bologa- Resculum (Castrul roman de la Bologa –Resculum), Zalău, 1997.

Marcu 2009 – Marcu Felix, Organizarea internă a castrelor din Dacia, Cluj-Napoca, 2009.

Salway 1965 – Salway Peter, The frontier of Roman Britain, Cambridge, 1965.

Sommer 1984 – Sommer Christian, The military vici in Roman Britain. Aspects of their origin, their location and layout, administration, function and end. În BAR BS 129, Oxford 1984.

Şteiu, Petruţiu 2008 – Şteiu Nicolae, Petruţiu Alexandru, Bologa pe treptele istoriei, Cluj-Napoca, 2008.

Tamba 2001 – Tamba Dan, Tipuri de aşezări civile de castre pentru trupe auxiliare în provinciile dacice. În Studia Archaeologica et Historica Nicolao Gudea dicata, Zalău, 2001, p. 249 – 284.


[1] Asupra discutiei privitoare la denumirea antica a localităţii a se vedea N. Gudea, Castrul roman de la Bologa-Resculum, Zalău, 1997, p. 8-9.

[2] O descriere mai amănunţită a organizării interne a castrului a se vedea la Marcu 2009, p. 28 – 33.

[3] Categorie de indivizi ce prestau diverse servicii speciale: prezicători, dansatori, actriţe, brutari, cârciumari etc.

Anunțuri