1. Despre lipsa de educaţie a copiilor şi tinerilor

Nivelul de moralitate al unui popor este determinat de religia lui.

Dintre toate religiile, cea mai bună este religia creștină fiindcă a fost întemeiată de Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, și răspândită în lume de Apostolii Lui, cu prețul vieții lor.

Putem spune că  poporul român s-a născut creștin pentru că, în timpul formării lui, el a fost încreștinat de Sfântul Apostol Andrei, primul apostol al lui Hristos. Moralitatea poporului nostru a fost însă grav afectată mai ales în perioada comunismului ateu, care a durat aproape cincizeci de ani, timp în care s-a format o generație dezorientată.

Spunem că suntem creștini, dar fără practicarea moralei creștine nu ne putem numi creștini adevărați.

Înainte de a ne referi la învățăturile din Noul Testament, vom descrie pe scurt decăderea morală îngrijorătoare, mai ales a tinerilor, din cauza lipsei de educație din familie și din școală.

Văzând grava decădere morală a poporului nostru (3.707.703 de avorturi în ţara noastră numai în perioada anilor 1995-2009, alături de alte multe abateri morale grave), considerăm că ar trebui să se ia măsuri hotărâte pentru îndreptare.

Dintre multele cauze care au condus la acest nivel de imoralitate, cele mai grave sunt:

1. Canalele de televiziune ce difuzează multe imoralităţi (multe scene lascive şi provocatoare difuzate sub masca „libertăţii”), necontrolate de autoritatea Consiliului Naţional al Audio-
vizualului, care ar trebui să colaboreze cu autoritatea de conducere a Bisericii.

2. Părinţii needucaţi moral din copilărie, care, la rândul lor, nu-şi pot educa moral copiii.

3. Lipsa unui program de viaţă disciplinată, ordonată pentru copii, care ar trebui să cuprindă şi timpul rezervat lecturilor cu caracter moral; este foarte importantă educaţia primită în „cei şapte ani de acasă”.

4. Unii profesori care nu pot constitui modele pentru elevi din punct de vedere moral.

5. Măsurile de corecţie prea uşoare, aplicate unor elevi nedisciplinaţi, libertini (din şcolile ciclului I şi II) fapt care nu îi descurajează, ci îi încurajează, influenţând astfel şi pe alţii la libertinaj.

Amintim că până şi înţeleptul Solomon (fiul împăratului David din Biblie) a spus: „Fiul meu, nu dispreţui certarea Domnului şi nu simţi scârbă pentru mustrările Lui. Căci Domnul ceartă pe cel pe care-l iubeşte şi ca un părinte pedepseşte pe feciorul care Îi este drag” (Pilde 3, 11-12). „Cine cruţă toiagul său îşi urăşte copilul, iar cel care îl iubeşte îl ceartă la vreme” (Pilde 13, 24). „Pedepseşte pe feciorul tău, cât mai este nădejde de îndreptare…” (Pilde 19, 18). „Nu cruţa pe feciorul tău de pedeapsă; chiar dacă îl loveşti cu varga, nu moare. Tu îl baţi cu toiagul, dar scapi sufletul lui din împărăţia morţii” (Pilde 23, 13-14). Dar, cu privire la duşmani, este bine de reţinut că tot înţeleptul Solomon a spus: „De flămânzeşte vrăjmaşul tău, dă-i să mănânce pâine, şi dacă însetează, adapă-l cu apă” (Pilde 25, 21).

În Noul Testament, Sfântul Apostol Pavel, actualizând valabilitatea celor spuse mai sus de înţeleptul Solomon (la Pilde 3, 11-12) scrie: „…Fiul meu, nu dispreţui certarea Domnului, nici nu te descuraja când eşti mustrat de El. Căci pe cine îl iubeşte Domnul îl ceartăşi biciueştepe tot fiul pe care îl primeşte. Răbdaţi spre înţelepţire […] Căci care este fiul pe care tatăl său să nu-l certe?” (Evrei 12, 5-7). Iar în Biblia redactată şi adnotată de I.P.S. Bartolomeu Valeriu Anania, editată în anul 2001, este scris cuvântul „bate” în loc de „biciueşte

Există și aforismul „Bătaia este ruptă din rai”. Iar în tradiţia poporului nostru creştin a intrat băţul Sfântului Nicolae pentru copiii neascultători. Să reţinem deci cuvântul „băţul”, pentru a nu se confunda cu „bâta” pe care o folosesc unii părinţi foarte severi.

Şi să mai reţinem că învăţăturile din Noul Testament se referă la cei adulţi, iar la copii, foarte puţin. Să nu uităm nici pedepsirea, pentru minciună, a soţilor Anania şi Safira din Noul Testament (Fapte 5, 1-10) şi pedepsirea vrăjitorului Elimas (Fapte 13, 6-11).

Foarte important este şi modul de aplicare a măsurilor de corecţie pentru copii, cu mustrări verbale sau cu alte mijloace (în funcţie de gravitatea faptelor săvârşite). Măsurile de corecţie nu trebuie să fie aplicate cu răutate, ci cu seriozitate sau chiar cu regret (cu durere sufletească), dar ele îi vizează pe copiii neascultători sau pe elevii nerespectuoși, recalcitranţi, impertinenţi, pentru menţinerea disciplinei atât în familie, cât şi în şcoală. Părinţii copiilor care au propus înlăturarea pedepselor din şcoli, poate că sunt oameni prea orgolioşi şi nu suportă observaţiile (ce se răspândesc rapid) despre pedepsirea fiilor lor nedisciplinaţi, libertini.

Desigur, orice încercare de îndreptare începe mai întâi cu mustrări verbale blânde, dar ar fi bine să se înţeleagă că nu toţi copiii se pot îndrepta numai cu vorbe blânde. „Pedepsele”, mai mari sau mai mici, aplicate de veacuri în şcoli, au dat rezultate foarte bune. Însă, de puţină vreme, de când acestea au fost înlăturate, în şcoli există prea mulţi libertini care sfidează regulile decenţei şi ale moralei.

S-ar putea să existe şi profesori răi, care aplică, cu răutate şi satisfacţie, măsuri de corecţie prea aspre unor elevi cu greşeli minore. Aceşti profesori, dacă există, trebuie să fie şi ei sancţionaţi de conducerea şcolii respective sau de către Ministerul Educaţiei, însă nu credem că, din cauza lor, este bine să fie înlăturate din şcoli pedepsele pentru copiii care le merită; cei care sfidează regulile decenţei şi ale moralei, neținând cont de învățăturile morale predate de către profesorii de religie.

Până acum circa șaptezeci de ani (înainte de instaurarea comunismului ateu în țara noastră), elevii purtau uniforme şcolare, cu număr pe mânecă, pentru a putea fi uşor reclamate cazurile de indisciplină săvârşite chiar şi în afara incintei şcolilor. Măsurile de corecţie pentru copii, în școli, se aplicau în mod gradat, astfel: mustrări verbale blânde, punerea în genunchi în fața colegilor din clasă, trasul de urechi, trasul de perciuni, pedepse cu nuielușa la palme sau la fund. În felul acesta se formase o disciplină bună și părinții erau foarte mulțumiți de cumințirea copiilor lor, cumințire pe care dânșii nu reușiseră să o realizeze.

Măsurile de corecţie aplicate în şcoli, până la venirea la putere a comunismului ateu, au dat rezultate foarte bune. Însă regimul comunist le-a cenzurat semnificativ (făcând să scadă smerenia creștinească și să crească grandomania omenească) şi, drept urmare, mulţi elevi au ajuns să fie violenţi, să se bată în şcoală, să jignească și chiar să amenințe pe profesori, fapte care se produc și în prezent.

După căderea comunismului ateu, religia a fost reintrodusă în şcoli, dar pedepsirea elevilor nedisciplinaţi a fost interzisă printr-o lege apărută în urma intervențiilor unor părinți prea orgolioși şi ca urmare, în unele şcoli, dezmăţul şi violenţele au atins cote alarmante.

De aceea, ideal ar fi – deși este un deziderat greu de atins în contextul actual – ca părinții ai căror copii fac greșeli repetate în școli să vină (în una din următoarele trei zile de la săvârșirea greșelilor), la chemarea profesorilor, pentru a-și pedepsi dânșii copiii (şi cu … nuieluşa) în fața colegilor lor, ceea ce ar fi un exemplu de luare aminte și pentru alți copii. Însă unii părinți, probabil din orgoliu, nu vor face aceasta, numărul violenţelor şi al dezmăţurilor va creşte mai mult şi mulți profesori vor fi în continuare umiliți.

Copiii obraznici, lăsați „de capul lor”, nepedepsiți la timp, trecând de vârsta copilăriei și a adolescenței și ajungând astfel la majorat, în general nu se mai pot îndrepta; unii ajung chiar și în închisori pentru comportamentul și faptele lor reprobabile. Unii dintre aceștia devin suporteri ai echipelor mari de fotbal, se bat cu adversarii și aruncă cu pietre și petarde pe stadioane sau se dedau la alte manifestări huliganice pentru susținerea echipei lor favorite. De asemenea, tot din rândul acestora sunt cei care participă la scandalurile publice de pe străzi, din baruri și din discoteci, iar în timpul manifestărilor publice se infiltrează printre manifestanții pașnici, inflamând spiritele și intrând chiar în conflict violent cu jandarmii ce luptă pentru menținerea ordinii publice.

Iată unde poate conduce nepedepsirea la timp a copiilor neascultători, obraznici, recalcitranți. Desigur, este ușor să aruncăm vina numai asupra copiilor needucați. Vina este însă și a noastră, a celor indiferenți, care nu luăm la timpul potrivit o atitudine mai hotărâtă pentru rezolvarea acestor probleme existente în societatea noastră.

În prezent există, într-adevăr, pedeapsa exmatriculării din școli a elevilor, doar în cazul unor abateri foarte grave de la disciplina școlară, dar nu acesta trebuie să fie scopul nostru, de a-i arunca din școală în vâltoarea societății, neîndreptați. Scopul nostru trebuie să fie îndreptarea lor prin măsurile de corecţie aplicate – în mod gradat, în funcție de greșelile săvârșite – și prin învățăturile biblice predate în școli de către profesorii de religie.

Faţă de cele relatate mai sus, părinţii copiilor care au propus înlăturarea pedepselor din şcoli ar trebui să înţeleagă că şcolile sunt ale statului şi că de problema disciplinei din şcoli răspund profesorii. Iar puținii profesori care au un comportament imoral trebuie destituiți din funcția de profesor. Cu privire la şcolile private, ele ar trebui controlate drastic de Ministerul Educaţiei, pentru a nu permite funcţionarea lor în cazul în care se tolerează indisciplina, imoralitatea.

Nu suntem împotriva legilor; dorim numai să ne exprimăm liber şi democratic opiniile noastre.

Aflându-mă la o vârstă înaintată, fiind trecut prin multe probleme ale vieţii sociale şi culturale, cu bucuriile, dar şi cu necazurile, cursele şi ispitele ei, doresc să atrag atenția asupra problemelor celor mai înşelătoare, care pândesc din copilărie pe omul needucat de profesori în cadrul şcolii sau de părinţi în familie (mai ales de părinţi, care ar trebui să ştie cum să-şi educe copiii, însă puţini ştiu acest lucru, pentru că nici ei nu au avut un mediu de viaţă mai bun, iar la biserică, unde ar mai putea învăţa despre moralitate, merg prea rar sau chiar deloc).

Printre multele probleme ale vieţii cu care se confruntă tinerii, se numără consecinţele unui trai uşuratic, imoral: desfrânările sexuale.

Anunțuri