Viaţa unui om nu poate fi concepută fără noţiunea de muncă. Munca este o binecuvântare „cea mai scumpă comoară pentru om este munca” (Pilde 12, 27). Fiecare dintre noi muncim, de la cel mai mic şi până la cel mai mare, în funcţie de puteri şi cunoştinţe. Copiii muncesc la şcoală, adulţii au un loc de muncă, un serviciu. Această caracteristică a omului îşi are originea în Sfânta Scriptură. Munca primilor oameni, înainte de căderea în păcat, consta în dobândirea sfinţeniei, în asemănarea cu Dumnezeu; era o muncă spirituală, nu fizică. Însă după căderea în păcat, omul trebuia să muncească “în sudoare” (Fac. 3, 19) pentru a-şi câştiga pâinea cea de toate zilele.

Se cuvine ca omul să muncească, pentru că mai întâi a muncit Dumnezeu. El a muncit şase zile, „iar în ziua a şaptea S-a odihnit de toate lucrurile Sale, pe care le-a făcut” (Fac. 2, 2). Iisus ne-a dat exemplu de munca si jertfă. El a spus: „Tatăl meu lucrează şi Eu lucrez” (Ioan 5, 17). Apostolul Pavel spune: „dacă cineva nu vrea să lucreze, acela nici să nu mănânce” (2 Tes. 3, 10). În cartea Pildelor e scris: „Du-te leneşule, la furnică şi vezi munca ei şi prinde aminte. Ea îşi pregăteşte de cu vară hrana” (Pilde 6, 6-8). Sfântul Ioan Gură de Aur subliniază importanţa muncii în viaţa omului: „Dumnezeu a creat pe om pentru muncă. Pentru aceasta i-a dat mădularele necesare. Deci omul cel leneş şi trândav se abate de la rânduielile lui Dumnezeu şi de la scopul pentru care a fost creat de El”.

În zilele noastre, din cauza aşa numitei „crize economice”, numeroşi oameni îşi pierd locul de muncă, de la cei mai tineri, până la cei mai în vârstă. Numeroase disponibilizări sau concedieri sunt întâlnite în toate domeniile.

În momentul în care ne pierdem locul de muncă suntem cuprinşi de mai multe stări emoţionale: furie, disperare, frică, tristeţe, insecuritate, nelinişte. Atunci în mintea noastră se ridică mai multe întrebări fără răspuns: de ce mi-am pierdut tocmai eu serviciul, oare nu sunt competent, oare am greşit cu ceva, oare Dumnezeu este preocupat de mine, oare cunoaşte situaţia în care mă aflu? În clipa în care îţi pierzi locul de muncă, ai sentimentul că nu mai eşti valoros, că ţi-ai pierdut valoarea de sine. Adeseori considerăm că serviciul nostru este identitatea noastră, că ceea ce facem ne reprezintă, iar în clipa în care rămânem fără serviciu avem senzaţia că ne-am pierdut propria identitate.

Cum putem depăşi momentul în care rămânem fără serviciu? Propun câteva sfaturi care să ne ajute să trecem peste o astfel de situaţie:

1. nu-ţi pierde credinţa în Dumnezeu! În general, atunci când ne confruntăm cu o problemă sau un necaz în viaţa noastră (în situaţia de faţă pierderea serviciului), o parte dintre noi, suntem ispitiţi sau tentaţi să-L considerăm pe Dumnezeu drept vinovatul principal pentru situaţia în care ne afăm şi să ne revoltăm împotriva Lui, ameninţând că nu vom mai merge la biserică, nu ne vom mai ruga, ne vom îndepărta de Dumnezeu. Nu cred că aceasta este soluţia corectă! O altă parte dintre noi, cu o credinţă mai puternică, cu o gândire pozitivă, spunem împreună cu dreptul Iov „Domnul a dat, Domnul a luat, fie numele Domnului binecuvântat” (Iov 1, 21). Considerăm că această problemă apărută în viaţa noastră (pierderea serviciului) este îngăduită de Dumnezeu tocmai pentru a ne verifica credinţa (amintiţi-vă de episodul în care Dumnezeu a verificat credinţa lui Avraam) şi pentru a ne întări şi mai mult în credinţa noastră.

Credinţa este foarte importanţă în viaţa noastră. Sfânta Scriptură prezintă numeroase persoane, care printr-o credinţă puternică, au reuşit să găsească o rezolvare la problema pe care o aveau. Am să dau numai două exemple:

a) femeia cananeiancă (Matei cap. 15). Fiica acesteia era grav bolnavă şi ea vine înaintea lui Iisus să-I ceară ajutorul „Doamne ajută-mă!”(Mt. 15, 25). Iisus, văzând credinţa ei, spune: „O, femeie, mare este credinţa ta; fie ţie după cum voieşti. Şi s-a tămăduit fiica ei în ceasul acela”(Mt. 15, 28). Accentuez faptul că problema ei nu a fost rezolvată în ziua următoare sau peste o lună, ci “în ceasul acela”. Şi totul se datora unei credinţe puternice în Iisus, fiul lui Dumnezeu.

b) femeia cu scurgerea de sânge (Lc. 8). Aceasta avea o problemă medicală de 12 ani căreia doctorii nu-i găseau o rezolvare. Avea însă credinţa, credea cu tărie că dacă se va atinge numai de haina lui Iisus problema ei se va rezolva. Aşa a şi fost; credinţa a mântuit-o, a scăpat-o de necazul pe care îl avea. Iisus îi spune: „Îndrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a mântuit” (Lc. 8, 48).

Putem observa cât de importantă este credinţa în momentul în care ne confruntăm cu o problemă în viaţa noastră (pierderea locului de muncă). Crede cu putere în Dumnezeu pentru că „ceea ce la oameni este cu neputinţă, la Dumnezeu este cu putinţă” (Lc. 1, 37)

2. nu deznădăjdui! În momentul în care îţi pierzi serviciul, ai putea intra în panică, realizând că eşti într-o situaţie delicată. Cu remuneraţia pe care o primeai de la locul de muncă, reuşeai să-ţi întreţi familia, să-ţi plăteşti poate rata la bancă pentru casa în care locuieşti, să duci o viaţa decentă. Fără această renumeraţie, toate acestea sunt în pericol. Dacă te afli în această situaţie, nu trebuie să cazi în deznădejde, în disperare. Poate că anumiţi oameni te-au părăsit, dar Dumnezeu nu te părăseşte niciodată, El te va ajuta. Sfânta Scriptură afirmă acest adevăr: „Nădăjduieşte în Domnul şi El iţi va veni în ajutor” (Pildele lui Solomon 20, 22). „Dumnezeule, spre ajutorul meu ia aminte! Doamne, să-mi ajuţi mie grăbeşte-Te!” (Ps. 69, 1). „Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme de ce-mi va face mie omul” (Ps. 11, 6). Întotdeauna o situaţie de criză va deschide noi orizonturi. Îţi pui nădejdea în Dumnezeu şi începi să cauţi un nou loc de muncă. E nevoie de perseverenţă, răbdare şi îndrăzneală. Hristos ne-a avertizat că „în lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea” (Ioan 16, 33).

3. lasă-ţi viaţa şi voinţa în mâinile lui Dumnezeu! Profetul Ieremia spune: „Pentru că numai Eu ştiu gândul ce-l am pentru voi, zice Domnul, gând bun, nu rău, ca să vă dau viitorul şi nădejdea”(Ier. 29, 11). În clipa în care îl laşi pe Hristos să fie la cârma vieţii tale, atunci vei putea înţelege mai bine cuvintele Sfântului Pavel: „Dar cele ce îmi erau mie câştig, acestea le-am socotit pentru Hristos pagubă. Ba mai mult: eu pe toate le socotesc că sunt pagubă, faţă de înălţimea cunoaşterii lui Hristos Iisus, Domnul meu, pentru Care m-am lipsit de toate şi le privesc drept gunoaie, ca pe Hristos să dobândesc” (Filipeni 3, 7-8).

Poate Dumnezeu are alt plan pentru tine. Poate eşti cu mult mai folositor într-un alt domeniu. El ştie cel mai bine cu ce talanţi te-a binecuvântat şi El cunoaşte cum poţi să-i foloseşti. Poate Dumnezeu a îngăduit să-ţi pierzi serviciul pentru a avea mai mult timp pentru El. Poate serviciul pe care-l aveai te împiedica să frecventezi biserica duminica sau te înstrăina de propria familie (copii, soţie). Trebuie să luăm şi partea pozitivă a situaţiei şi să-i mulţumim lui Dumnezeu că nu ni s-a întâmplat ceva mai rău.

Pot să te încredinţez că pentru Dumnezeu nimic din ceea ce se întâmplă în viaţa ta nu e întâmplător, că ceea ce tu socoteşti un dezastru în viaţa ta, un capăt de lume, pentru El este descoperirea unui nou drum, redescoperirea ta. Lasă-te în voia lui Dumnezeu, lasă-L pe El să te călăuzească şi totul va fi bine!

4. uneşte-te cu Hristos! Pentru starea ta sufletească te îndemn să te spovedeşti, să-ţi cureţi sufletul de păcatele pe care le-ai acumulat de la ultima spovedanie şi să te împărtăţeşti cu Trupul şi Sângele lui Hristos, să-L primeşti în trupul şi sufletul tău pentru a putea spune cu Sfântul Apostol Pavel „nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine” (Galateni 2, 20). În acel moment, vei putea înţelege că problema ta nu mai este numai a ta, ci şi a lui Hristos, că El îţi poartă de grijă.

Pentru a înţelege mai bine grija deosebită pe care o are Dumnezeu faţă de fiecare dintre noi am să-ţi spun o pildă: un om credea că Dumnezeu este alături de el numai când are bucurii şi împliniri în viaţă, iar când are necazuri Acesta îl părăseşte. Se întâmplă că Dumnezeu i se arată în vis, şi-i spune: ca să-ţi dovedesc că sunt cu tine nu numai la bine ci şi la rău, de astăzi înainte pe lângă urmele paşilor tăi, vei vedea, în dreapta ta, încă două urme-acelea sunt ale paşilor mei; prin aceasta vei cunoaşte că sunt cu tine şi la bine şi la rău. Aşa s-a şi întâmplat; omul era bucuros că vedea două perechi de urme; ale lui şi ale lui Dumnezeu şi era tare bucuros. S-a întâmplat că într-o zi a venit asupra lui un necaz, şi-a pierdut serviciul şi era tare necăjit. S-a uitat în dreapta lui şi a văzut numai o pereche de urme. Atunci i-a zis lui Dumnezeu: am avut dreptate; când mi-a mers bine în viaţa ai fost alături de mine, dar când a venit necazul în viaţa mea, m-ai părăsit! Dumnezeu i se arată atunci şi-i spune: urmele pe care le-ai văzut atunci când necazul a venit în viaţa ta, nu erau urmele tale, ci urmele Mele. Atunci tu erai în braţele mele!!!

Să nu uităm niciodată că atunci când apare o problemă, un necaz în viaţa noastră (pierderea serviciului), Dumnezeu nu este alături de noi, ci, ca un Tată iubitor, ne ţine în braţele Lui.

Anunțuri