ImagineUn episod deosebit de important pentru istoria noastră naţională a fost, apodictic, ocupaţia Ardealului de nord, care a marcat prima jumătate a celui de-al patrulea deceniu al secolului trecut.

Din păcate însă, ea a fost şi este însă insuficient valorificată în istoriografie. În comunism, în afara celor două lucrări ale lui Mihai Fătu[1] şi cea a lui Nicolae Corneanu[2], nu se remarcă altele, în timp ce după revoluţie avem de-a face cu memoriile lui Valer Pop[3], Ioan Chira[4] şi alte câteva articole rătăcite prin pagini prăfuite,[5] şi acest lucru pentru că istoricii vremii se mulţumeau să vorbească despre lupta partidului comunist maghiar şi a celui român pentru eliberarea de sub ocupaţie,[6] în timp ce astăzi, probabil din dorinţa de a nu leza anumite interese, subiectul este ocolit cu eleganţă, cercetătorii pomenind-l în câteva rânduri, în timp ce dictaturii antonesciene îi sunt afierosite pagini întregi[7].

Din dorinţa de a nu ne asuma riscurile unei amnezii premature, în paginile ce urmează, vom atinge şi noi în parte acest subiect. Mai precis, vom vorbi despre efervescenţa debutului acestei ocupaţii şi despre unul dintre multele sale abuzuri. Fără a fi un discurs angajat, din care să transpară afinităţi şi părtiniri, ne vom strădui totuşi să prezentăm nişte realităţi istorice cu o finalitate cruntă.

Subiectul cercetării de faţă se relaţionează cu cel prezentat în partea introductivă, prin sfârşitul mucenicesc al personajului principal pe care îl vom evoca, ce-i drept pauper şi succint (datorită limitelor de spaţiu), în rândurile următoare. Protoiereul Aurel Munteanu, despre care este vorba, a fost aşadar unul dintre cei ucişi de hortyşti, îmbogăţind astfel, alături de alţi eroi, ceata drepţilor. Sfârşitul său crunt, nedrept, l-a făcut celebru şi i-a oferit, paradoxal, prin moarte, un loc în nemurire.

Din păcate însă, exceptând acest eveniment, traseul vieţii sale este insuficient cunoscut şi reliefat, fapt ce a constituit motivul prezentei lucrării, care-şi doreşte să-l reliefeze pe protoiereu aşa cum a fost, o personalitate complexă, reliefând în acest sens documentele edite şi inedite rămase de la sau despre el.[8]

Născut la 2 mai 1882 în satul Merghindeal, jud. Sibiu, dintr-o familie de ţărani simpli şi cu frică de Dumnezeu,[9] al patrulea fiu al lui Nicolae şi Maria,[10] părintele Aurel va urma studiile primare în satul natal, după care va studia la gimnaziul din Sibiu[11] şi la Seminarul Andreian din aceeaşi localitate. După căsătoria cu aleasa inimii sale, preoteasa Lucreţia Pop, din 20 mai 1907,[12] va fi hirotonit de Mitropolitul Ioan Meţianu şi aşezat preot în Sebeşul Mare, pe Valea Drăganului. Aici va rămâne până în 1924 când, în urma unei activităţi pastorale rodnice, va fi ales protopop de Huedin[13] şi  îşi va muta reşedinţa la oraş.

Ca protoiereu, va păstori până la decesul survenit prematur în anul 1940, timp în care va deţine şi preşedenţia despărţământului, după ce, încă de tânăr fusese cooptat în cadrul acestei asociaţii, pe când preşedinte era Simeon Tămaş, iar vicepreşedinte Emil Măcelariu, parohul Totelecului[14], el fiind cel care va înfiinţa pentru prima dată o agentură astristă pe Valea Drăganului[15]. Aşa va ajunge să se intersecteze destinul lui cu oraşul celor două masacre, în care cel din urmă îl va cuprinde şi pe el,[16] după ce, paradoxal, luptase din răsputeri să-i imortalizeze pe eroii celui dintâi.[17]

Din păcate, dorinţa de a nu ne extinde peste limitele obişnuite, din punct de vedere al spaţiului, nu ne permite să ne oprim acum asupra primei perioade a pastoraţiei sale , respectiv cea din Sebeş, care a fost însă şi ea una deosebit de rodnică, marcată de eforturi constante pentru luminarea poporului şi pentru întreţinerea conştiinţei sale naţionale, dat fiind contextul istoric al vremii.

Ca protopop, documentele păstrate până astăzi în Arhiva Arhiepiscopiei Clujului, în marea lor majoritate neexploatate încă, ni-l reliefează drept un om foarte dinamic, plin de zel pastoral şi de o inteligenţă sclipitoare. Structura confesională şi etnică a protopiatului păstorit de el, era una de-a dreptul mozaicată, necesitând o mare fineţe în rezolvarea problemelor.  La rândul lor, şi acestea erau destul de variate. Astfel, de la obişnuitele vizite canonice efectuate anual şi ale căror rezultate erau apoi raportate eparhiei[18] şi până la achiziţionarea de imobile precum cel al contelui Banffy[19], sau alte activităţi privitoare la administrarea veniturilor Bisericii,[20] avem de-a face cu activităţi pastorale.

O mare parte a vieţii sale a dedicat-o părintele Aurel şi zidirii catedralei de la Huedin, oa adevărată perlă arhitecturală şi pictografică a zonei, edificată între anii 1931-1934 şi numită ,,Catedrala moţilor”[21]. Arhivele păstrează în acest sens atât planurile originale ale acesteia[22], cât şi numeroasele cereri către eparhie, în care ierarhul era rugat să aprobe colectele necesare adunării de fonduri.[23]

De asemenea, în cadrul activităţii pastorale, protoiereul va organiza şi o serie de colecte pentru parohiile greco-catolice care, în perioada interbelică, se vor întoarce la ortodoxie. În urma acesteia, ele vor fi înzestrate cu veşminte, Sfinte Vase şi obiecte de uz liturgic.[24] În timpul păstoririi sale, se va modifica şi infrastructura protopopiatului şi parohiei, prin edificarea de anexe noi[25] şi întreţinerea celor deja existente.

Grija sa pentru popor şi credincioşi nu se limita însă la graniţele pastorale, ci le depăşea adesea. Un astfel de exemplu îl reprezintă chestiunea moţilor, unde Aurel Munteanu nu va fi doar un simplu semnatar al unei petiţii, ci va face parte chiar dintre cei care vor duce memoriul lor la rege, alături de Amos Frâncu şi de Teodor Șuşman, primarul din Răchiţele[26], şi vor veghea la rezolvarea problemei.

Protopopul se va mai remarca şi ca patriot, prin activităţi susţinute, desfăţurate atât în cadrul ,,Astrei”, cât şi în cadrul protopopiatului. Un moment paroxial al activităţii sale îl va constitui, din acest punct de vedere, alegerea sa între cei 1228 de delegaţi ai ,,Astrei” care vor semna actul unirii cu ţara al Transilvaniei.[27]

O bogată activitate va desfăşura părintele şi ca astrist, atât înainte, cât şi după alegerea sa ca preşedinte al Despărţământului Huedin, care va avea loc la 18 Aprilie 1920[28]. El va conduce astfel Despărţământul vreme de 20 de ani,[29] timp în care acesta va progresa enorm din toate punctele de vedere.

O mare reuşită a sa din punct de vedere cultural a fost apariţia, vreme de doi ani a revistei Huedinul, al cărui director a fost. Ea va avea ca precedent Sfătuitorul, apărută în câteva numere în anul 1911, al cărui director va fi Emil Măcelaru,[30] din al cărui comitet de redacţie va face parte şi unde va scrie o serie de articole de teologie şi altele din diferite domenii, semnând adesea sub pesudonimul ,,Tilson”[31].

Ca şi aceasta, şi urmaşa ei vrednică, va fi o revistă de cultură şi de luminare a maselor.  În ciuda caracterului ei de organ poporal, după cum îl prezintă însuşi directorul în articolul de debut, care trasează caracterul ei,[32] revista va avea însă şi colaboratori de seamă, oameni de cultură de înaltă clasă, şi articole de înaltă ţinută ştiinţifică.  Între ei, se remarcă profesorul Ioan Simionescu de la Iaşi, membru al Academiei Române[33], dar şi alte personalităţi locale. Revista devine un organ reprezantativ al zonei, prin intermediul ei, locuitorii fiind ţinuţi la curent în legătură cu evenimentele de interes naţional şi local (cum a fost chestiunea moţilor).

Un rol în prezentarea evenimentelor naţionale îl are şi revista Transilvania de la Sibiu, din care se vor prelua adesea articole în cadrul publicaţiei. De asemenea, activităţilor astriste, dat fiind faptul că este vorba despre un organ al ,,Asociaţiunii”, li se va acorda un spaţiu aparte, ele fiind prezentate adesea cu lux de amănunte aici. Între ele, un moment important îl va constitui cu certitudine  corespondenţa despărţământului cu diferite personalităţi şi chiar cu regele, căruia Aurel Munteanu, în calitate de preşedinte al Despărţământului îi va scrie câteva un mesaj, anunţându-l despre desfăşurarea Adunării Naţionale de la Huedin, din 1926.[34]

Activităţile sale deosebit de rodnice atât în plan pastoral, cât şi în plan naţional nu vor rămâne în anonimat. Apreciind eforturile lui, oficialii episcopiei clujene îl vor distinge în repetate rânduri. Aşa se face că, în anul 1927, va ajunge la cea de-a patra gradaţie în plan Bisericesc,[35] după ce, în 1921 fusese distins cu brâu roşu, în anul următor cu medalia ,,Răsplata muncii pentru Biserică”, iar în 1926, a fost ales să-i reprezinte pe români şi în Parlament.[36]

Din păcate, părintele nu va reuşi să îşi finalizeze lucrările începute, viaţa sa fiind curmată trist la 10 septembrie 1940 de către câţiva reprezentanţi şovini ai părţii ocupante a Ardealului de Nord. Tragicul eveniment s-a petrecut, conform relatării îndoliatei sale soţii, Lucreţia, în timp ce se afla la o înmormântare a unui soldat român[37]. El a fost ucis fără milă, într-un mod barbar, de către atacatori care l-au pus apoi într-o căruţă împreună cu Gheorghe Nicula şi i-au dus spre Brăişor, ca să-i îngroape.

Într-un mod ciudat, procesul,[38] care va fi unul comun pentru toţi cei ucişi de hortyşti, va avea 63 de acuzatori publici şi se va desfăşura în perioada 10-13 martie 1946, nu ii va condamna pe cei în cauză. O piedică în acest sens o va constitui faptul că Ecsei Francisc şi Mathe Francisc (probabil fraţi, nu se specifică), acuzaţi de uciderea lui, nu recunosc vina, iar celor care vor recunoaşte li se vor găsi circumstanţe atenuante.

Din fericire însă, martiriul lui şi imaginea sa nu pot fi pătate şi nu vor putea fi niciodată uitate. La 10 septembrie 1965, rămăşiţele sale vor fi mutate de urmaşul său în funcţie, Petru Pop, în ctitoria sa.[39] De asemenea, o stradă din oraşul pastoraţiei îi poartă numele, pe ea aflându-se un bust al său, iar din 2001 a luat fiinţă ,,Fundaţia Cultural Filantropică Aurel Munteanu.[40] De asemenea, diferite şcoli din localităţile învecinate au primit numele martirului, în semn de preţuire pentru jertfa lui.

Acestea sunt, pe scurt, principalele elemente caracteristice ale vieţii martirului de la Huedin. Analizând, fie şi succint cele prezentate, nu putem să nu remarcăm măreţia personalităţii lui şi multiplele calităţi ce-l caracterizează. Având în vedere acest lucru, precum şi importanţa jertfei lui, este necesară o reliefare şi valorificare cât mai deasă a vieţii şi activităţii sale.


[1] Mihai Fătu, Teroarea hortysto-fascistă în nord-vestul României, septembrie 1940 – octombrie 1944, Editura Politică, București, 1985; Idem, Biserica românească din nord-vestul țării sub ocupația hortystă 1940-1944, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1985.

[2] Dr. Nicolae Corneanu, Biserica Românească din nord-vestul țării în timpul prigoanei hortiste, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1985.

[3] Valer Pop, Bătălia pentru Ardeal, Editura Colloseum, București, 1991.

[4] Ioan Chira, Rugul durerii. Ocupația hortystă – mărturii și adevăruri, Editura Abbadaba, Oradea, 2001, volum ce constituie o lucrare bine structurată, argumentată adesea pe documente, și care cuprinde o anexă constând din documente inedite în limba maghiară, facsimilate.

[5] Ca cel al părintelui  profesor Alexandru Moraru din volumul III al istoriei bisericești contemporane: Alexandru Moraru, Biserica Ortodoxă Română între anii 1885-2000. Biserică – Naţiune – Cultură, vol. 3, tom 1, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2006, pp. 642-660, unde avem de-a face cu o prezentare obiectivă și bine fundamentată critic a perioadei, sau cel al părintelui Partenie Pop: Pr. prof. Partenie Pop, ,,Să nu uităm martirii”, în rev. ,,Glasul”, Serie nouă, anul III, nr. 9-10 (52-53), Septembrie-Octombrie, Huedin, 2000, p. 3.

[6] Ștefan Pascu, Istoria Clujului, Cluj-Napoca, 1974, p.  356.

[7]  Ca de exemplu, Marcela Sălăgean, ,,România între 1919 și 1947”, în vol. Istoria României, compendiu, Editura Institutului Cultural Român, Cluj-Napoca, 2004, pp. 610-612. Ciudat e faptul că până și monografia Huedinului nu oferă decât o prezentare succintă a vieții sale, fără a evidenția și activitatea lui în plan patriotic și cultural, deși e o personalitate a zonei. A se vedea în acest sens: Cristian-Claudiu Filip, Horea-Dorin Mațiș, Huedinul, o localitate pe drumul spre Europa – aspecte monografice, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2008, pp. 110-116.

[8] Profesorul Nicolae Șteiu încearcă și el acest lucru și, în parte chiar reușește, prezentând câteva aspecte importante ale vieții și activității sale. Din păcate însă, el nu-și argumentează cercetarea pe documente arhiviste și nu surprinde întotdeauna multilateralitatea personalității protopopului, fapt ce a constituit un motiv al acestui demers, ce-și propune redarea unei imagini ,,tridimensionale” a sa, dacă ne este permisă această denumire. Lucrarea dânsului rămâne însă una de referniță, astfel că o vom cita în cadrul lucrării. A se vedea în acest sens: Nicolae Șteiu, Protopopul Aurel Munteanu, erou și martir al neamului, Editura Tipo, Alba-Iulia, 2011.

[9] Pr. prot. Dorel Pușcaș, Protopul Aurel Munteanu în conțtiința urmașilor săi, în rev. ,,Glasul”, Serie nouă, anul XIV, nr. 1-8, Huedin, 2010, p. 1.

[10] Nicolae Șteiu, op. cit., p. 15.

[11] Șteiu susține că gimnaziul l-ar fi absolvit la Blaj: Ibidem,  p. 20.

[12] Idem, Părintele  Aurel, în rev. ,,Glasul”, Serie nouă, anul III, nr. 9-10 (52-53), Septembrie-Octombrie, Huedin, 2000, p. 1.

[13] Alegerea se va face încă din 19023, el însă nu va rezida în oraș și nu va face vizite canonice până în anul următor, după cum reiese din raportul anual al protopopiatului: Arhiva Arhiepiscopiei Ortodoxe a Vadului, Feleacului și Clujului, dosar III/1923.

[14] Prof. dr. Mircea Popa, Protopopul Aurel Munteanu și Astra, în rev. ,,Glasul”, Serie nouă, anul XIV, nr. 1-8, Huedin, 2010, p. 2.

[15] Ibidem, p. 2. Așa se explică faptul că în în 1918 și în 1919, cu un an înainte de alegerea sa ca președinte al Despărțământului îl regăsim între membrii ordinari. Cf. ***, Consemnarea membrilor ,,Asociațiunii pentru literatura română și cultura poporului român ” pe anul 1918”, în rev. Transilvania, Anul L, 1 Decemvrie, nr. 1-12, Sibiu, 1919, p. 83; ***, Consemnarea membrilor ,,Asociațiunii pentru literatura română și cultura poporului român ” pe anul 1919”, în rev. Transilvania, anul LI, nr,. 5-9, Septemvrie, Sibiu, 1920, p. 148.

[16] Despre primul măcel și relația lui cu cel făcut de hortyști, a se vedea: Damian Todița, Mihai Viteazul și Clujul,  Editura Napoca Star, Cluj-Napoca, 2004, pp. 78-85.

[17] Cruzmiea primului măcel a fost reprezentată de uciderea celor peste 80 de ostași ai lui Mihai Viteazu de către maghiari, la 23 iulie 1601. Aceasta a fost trecută cu vederea mai bine de patru secole, până când , ,,ca un semn al unui pios omagiu, marele patriot român, Aurel Munteanu, protopop al Huedinului, a inițiat ridicarea în oraș a unui monument reprezentativ pentru istoria localității (în deceniul IV al secolului trecut, proiect ce nu se va materializa însă s.n.)”. Ibidem,  p. 83.

[18] Există anual astfel de rapoarte, în care sunt consemnate caterisirile ( ca de exemplu, dosarul III/1928, când este prezentat un raport al preoților neglijenți din protopopiat și al măsurilor luate), vizitele canonice și evenimentele mai importante (de exemplu, dosar III/1928, doc. 1170), cu excepția anului 1923, când, deși ales ca protopop, nu a făcut astfel de vizite. Cf. : Arhiva Arhiepiscopiei Ortodoxe a Vadului, Feleacului și Clujului, dosar III/1923.

[19] Idem, Fond Oficiul Protopopial Ortodox Român Huedin, dosar V/1933, doc. 534; Ibidem, dosar V/1934, doc. 984.

[20] Ibidem, dosar V/1924, doc. 753.

[21] Pr. Dorel Pușcaș, Părintele  Aurel,  p. 3.

[22] Arhiva Arhiepiscopiei Ortodoxe a Vadului, Feleacului și Clujului, Fond Oficiul Protopopial Ortodox Român Huedin, dosar II/1923, și 2/1926.

[23] Ibidem, dosar V/1923,  doc. 821, dosar V/1928, doc. 369.

[24] Ca de exemplu: Ibidem, dosar II/1925, doc. 4.

[25] Ibidem,  dosar V/1935, doc. 2.

[26] ***, ,,Plângerile moților pe treptele tronului”, în rev. ,Huedinul, anul I, no. 10, Marți, 22 Decembrie, Huedin, 1925, p. 1, iar pentru memoriu, a se vedea: ***, ,,Memoriul adresat Majestății Sale Regelui României la 18 Decembrie 1925 în causa doleanțelor moților”,  în rev. Huedinul, anul 1, no. 11, Marți, 29 Decembrie, Huedin, 1925, pp. 1-3.

[27] Nicolae Șteiu, op. cit., p. 33; Prof. dr. Mircea Popa, art. cit., p. 3. Desigur, va participa ca delegat al Astrei, el nefăcând parte dintre membrii de la conducerea comitetului național de aici. Cf. ***, 1918 la Români. Documentele Unirii, vol. VIII,  Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1989, p. 190.

[28] Prof. dr. Mircea Popa,  art. cit., p. 3.

[29]  Cf. ***, ,,Raport general al comitetului central al ,,Asociațiunii pentru cultura română și literatura poporului român” asupra lucrărilor sale și a situației acesteia în anul 1919”, în rev. Transilvania, anul LI, nr,. 5-9, Septemvrie, Sibiu, 1920, p. 559 (în acest an despărțământul este evidențiat pentru activitatea rodnică desfășurată); ***, ,,Conferința președinților de Despărțăminte și secțiuni ai ,,Astrei”, în rev. Transilvania,  anul 71, nr. 1-2, Ianuarie-Aprilie, Sibiu, 1940, p. 40.

[30] ***, ,,Apel către colaboratori”, în revista Sfătuitorul,  foaia populară a Despărțământului Hida-Huedin al Astra, anul I, nr. 1, 1 Ianuar, Huedin, 1911, p. 1.

[31] Nicolae Șteiu, op. cit., p. 33, Cf. prof. dr. Mircea Popa, art. cit., p. 3, care susține că semna ,,Tilmon”, fiind vorba probabil despre o greșeală de tipar.

[32] Aurel Munteanu, ,,Spre lumină”, în rev. Huedinul,  anul I, nr. 2, marți, 27. oct.,  Huedin,  1925, p. 1.

[33] Huedinul,  anul I, nr. 6, Marți, 24 Noiembrie, Huedin, 1925, p. 1.

[34] ***, ,,Telegrama adresată M.S. Regelui de către Adunarea Națională din Huedin”, în rev. Huedinul, anul II, nr. 1, Marți, 12 Ianuarie, Huedin, 1926, p. 3. Aceasta va primi răspuns, prin intermediul ministrului casei regale, Hiottu, el fiind publicat pe aceeași pagină.

[35] Arhiva Arhiepiscopiei Ortodoxe a Vadului, Feleacului și Clujului, Fond Oficiul Protopopial Ortodox Român Huedin,  dosar III/1927, doc. 177 a.

[36] Pr. Dorel Pușcaș, Părintele Aurel,  pp. 1-3.

[37] Arhiva Arhiepiscopiei Ortodoxe a Vadului, Feleacului și Clujului, Fond Oficiul Protopopial Ortodox Român Huedin,  dosar V/ 1940, doc. 891.

[38] Arhivele Naționale, Direcția Județeană Cluj-Napoca, Fond Parchetul General al Curții de Apel, dosar 77/1946, pp. 1-33 (câte are documentul). Cf. Vasile Lechințan, ,,Procesul criminalilor de război de la Treznea, Huedin, Mureșenii de Câmpie și din alte localități sălăjene”, în rev. Acta Musei Porolosseinis, vol. XVII, Zalău, 1993, pp. 271.

[39] Pr. prof. Partenie Pop, art. cit., p. 3.

[40] Pr. prot. Dorel Pușcaș, Protopul Aurel Munteanu în conștiința urmașilor săi, p. 3.