Vechiul Testament este folosit şi cinstit de creştini pentru că Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos a respectat Legea cea Veche şi i-a acordat preţuire, deoarece în paginile ei se vesteşte despre El: „ Cercetaţi Scripturile, căci socotiţi că în ele aveţi viaţă veşnică şi tocmai ele sunt care mărturisesc despre Mine”(Ioan 5,39).

Mântuitorul Hristos este plinitorul şi desăvârşitorul Vechiului  Testament: „ Să nu socotiţi că am venit să stric Legea şi proorocii. N-am venit să stric, ci să plinesc”(Mt.5,17).

Ceea ce uneşte Vechiul Testament cu cel Nou este, fără tăgadă, persoana Domnului nostru Iisus Hristos. El face ca Noul Testament să se ascundă în cel Vechi, iar Vechiul Testament  să se împlinească în cel Nou („Novum Testamentum in Vetere latet, Vetus Testamentum in Novo patet ”- Fericitul Augustin).

Posibilitatea descoperirii „chipului lui Hristos în Vechiul Testament” este dată de către Duhul Sfânt: „Vechiul Testament vorbeşte de Duhul şi lucrarea Sa, dar nu vorbeşte explicit de Fiul. Totuşi, cuvintele şi evenimentele profetice inspirate de Duhul arată spre Fiul, pregătind poporul pentru inaugurarea epocii mesianice în persoana istorică a lui Iisus Hristos.Putem afirma, atunci, că Duhul Însuşi corelează cuvintele şi evenimentele în aşa fel, încât ele se împlinesc în Hristos.”1

Prima „veste bună” adresată de Dumnezeu protopărinţilor noştri, Adam şi Eva, după căderea în păcat, anunţă venirea unui Răscumpărător, Care să zdrobească puterea „înşelătorului şarpe(diavol)”: „Duşmănie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul iar tu îi vei înţepa călcâiul” (Facere 3,15).

Începând cu această protevanghelie persoana Mântuitorului Hristos, evenimente legate de opera Sa de răscumpărare a lumii din robia păcatului, au fost vestite de Dumnezeu poporului ales al lui Israel, prin oameni aleşi- patriarhi, judecători, regi şi prooroci. Toate aceste descoperiri sfinte constituie adevărata valoare a Vechiului Testament, definită de persoana lui Hristos Mesia, „Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, întrupat pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire” (Simbolul Credinţei), la „plinirea vremii” (Galateni 4,4) – momentul culminant al omenirii.

Sensul naşterii Domnului Iisus Hristos, „de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria”
(Simbolul Credinţei), „nu e decât acela ca, împărtăşindu-se de ale noastre, să ne facă părtaşi de ale Sale.Căci Fiul lui Dumnezeu de aceea s-a făcut Fiu al omului, ca să ne aducă pe noi oamenii fii ai lui Dumnezeu, ridicând după har neamul nostru la ceea ce este El după fire”2.

Importanţa evenimentului naşterii Domnului Hristos, ne îndeamnă să reflectăm asupra câtorva profeţii din Vechiul Testament legate de ,,cea mai mare noutate dintre toate noutăţile; singurul fapt nou sub soare,,3 – ÎNTRUPAREA .

1)  Iisus Hristos, „Împăciuitorul”, se va naşte din seminţia lui Iuda (fiul lui Iacov şi al Liei-cf. Facere  35,23): „ Nu va lipsi sceptrul din Iuda, nici toiag de cârmuitor din coapsele sale până ce va veni Împăciuitorul, Căruia se vor supune  popoarele” (Facere 49,10).

Genealogia prezentată de evangelistul Matei, îl cuprinde într-adevăr pe Iuda între strămoşii după trup ai Mântuitorului (cf. Mt.1,2-3).

2) MESIA, în limba ebraică,  însemnă „Unsul”(ebr. maşhiah), tradus în greceşte cu „Hristos”. Ungerea şi consacrarea mesianică a lui Iisus, a fost profeţită de către Isaia(† 700 î.Hr): ”Şi se va odihni peste  El  Duhul lui Dumnezeu, duhul înţelepciunii şi al înţelegerii, duhul sfatului şi al tăriei, duhul cunoştinţei şi al bunei-credinţe. Şi-l va umple pe El duhul temerii de Dumnezeu”(11,2-3).                  

Însuşi Mântuitorul se prezintă, înaintea celor ce-l ascultau în sinagoga din Capernaum, ca „Unsul lui Dumnezeu”,  apelând la o altă profeţie din Iisaia: ”Duhul Domnului este peste Mine,că Domnul M-a uns să binevestesc săracilor, M-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită…” (Isaia 61,1; Luca 4.18).

3) Profetul Isaia, „evangelistul Vechiului Testament”, a profeţit naşterea supranaturală a lui Iisus Hristos dintr-o fecioară: ” Iată fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele lui Emanuel(Cu noi este Dumnezeu)” – Isaia 7,14.

4) Mesia va fi din neamul regelui David: „În zilele acelea  şi în vremea aceea voi ridica lui David Odraslă dreaptă şi aceea va face judecată şi dreptate pe pământ… Că aşa zice Domnul: ‹‹ Nu va lipsi lui  David bărbat care să şadă pe scaunul casei lui Israel” (Ieremia 33,15.17).

Evangeliştii Matei(1,2) şi Luca (1,27) atestă originea davidică a Fecioarei Maria şi implicit a Mântuitorului, „Regele” prin excelenţă.

5) Locul naşterii lui Mesia a fost descoperit profetului Mihea cu mare precizie: „ Şi tu, Beleeme Efrata ,deşi eşti mic între miile lui Iuda , din tine va ieşi Stăpânitor peste Israel, iar obârşia Lui este dintru început, din zilele veşniciei” (5,1).

Betleemul (ebr. Beit Lehem- Casa Pâinii) se numea în vechime Efrata. Acesta era oraşul natal al regelui David (cf. I Samuel 16,17). În Noul Testament este celebrat ca loc al naşterii lui Iisus Hristos (Mt. 2,6 ; Lc. 2,4). Cetatea se afla la aproximativ 7 km. sud de Ierusalim. În anul 330 împăraţii Constantin şi Elena au ridicat o biserică  deasupra peşterii nativităţii Domnului. Este cea mai veche biserică din Ţara Sfântă.4

 

6) Steaua după care s-au călăuzit magii de la Răsărit a fost profeţită prin proorocul păgân Valaam, care în loc să blesteme pe Israel, aşa cum intenţionase, prin lucrarea lui Dumnezeu a grăit cuvinte mesianice:” Îl văd, dar acum încă nu este; Îl privesc dar nu de aproape; o stea răsare din Iacov; un toiag se ridică din Israel şi va lovi pe căpeteniile Moabului şi pe toţi fii lui Set îi va zdrobi”(Numeri 24,17).

După astrologi (magi) fiecare om îşi are steaua lui. Din această pricină şi steaua Domnului Iisus Hristos i-ar fi călăuzit la El.5

7) Aducerea darurilor(aur, smirnă şi tămâie) de către magi (Mt. 2,11), la picioarele Pruncului Iisus, a fost  proorocită de către psalmistul David: „Înaintea lui vor îngenunchia etiopienii şi vrăjmaşii lui ţărâna vor linge. Împăraţii Tarsisului şi insulele daruri vor aduce, împăraţii arabilor şi ai reginei Saba, prinoase vor aduce. Şi se vor închina lui toţi împăraţii pământului, toate neamurile vor sluji lui. Şi va fi viu şi se va da lui din aurul Arabiei…” (Ps.71, 9-11,15).

Isaia proorocul va profeţi şi el despre cinstea şi darurile ce vor fi aduse lui Mesia:” Caravane de cămile te vor acoperi şi dromadere din Madian şi Efa. Toate sosesc din Şeba, încărcate cu aur şi tămâie, cântând laudele Domnului” (60,6).

Magii sunt reprezentanţii popoparelor păgâne la picioarele lui Hristos. Datorită puterii de care se bucurau, magii erau consilieri de drept la curtea regală, având poziţia unor conducători. Evanghelistul Matei vede în închinarea acestor magi, înaintea Pruncului Iisus, împlinirea textelor profetice vetero testamentare de curând amintite.6

 

8) Fuga în Egipt iar mai apoi reîntoarcerea familiei sfinte în Ţara Sfântă, este privită de către Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei (2,15) ca o împlinire a cuvântului spus de Dumnezeu prin proorocul Oseea (11,1): “Din Egipt am chemat pe Fiul Meu “. Aici profetul se referă la Israel ca popor, surprinzând momentul scoaterii lui din robia egipteană.

Şi în cartea Ieşirii (4,22), Israel – poporul ales e numit fiul lui Dumnezeu: “Aşa zice Domnul Dumnezeul lui evreilor, Israel este fiul Meu, întâi-născutul Meu”.

Adesea se întâmplă ca în Evanghelii unele sensuri din Vechiul Testament să primească conotaţii mesianice sau eshatologice, datorită lucrării Sfântului Duh, Cel care a pregătit întruparea Fiului.

Acelaşi fapt s-a întâmplat şi în cazul profeţiei din Ieremia 31, 15: “Glas se aude în Rama, bocet şi plângere amară, Rahila îşi plânge copii şi nu vrea să se mângâie de copii săi, pentru că nu mai sunt”. Profetul surprinde în acest verset durerea robiei babilonice (586 î.Hr.). S-a auzit glas din Rama pentru că acolo au fost concentraţi evreii şi duşi în convoaie pentru a fi deportaţi în Babilon. Ieremia spune că Rahila îşi plânge fii, deoarece ea este socotită mama poporului ales.

Evanghelistul Matei dă un sens mesianic acestei profeţii, punând-o în legătură cu tragedia uciderii pruncilor “din Betleem şi din toate hotarele lui”, “de doi ani şi mai în jos”, din porunca lui Irod (Mt. 2,16).

Fără a avea pretenţia unei prezentări eshaustive a profeţiilor din Vechiul Testament, am dorit să conştientizăm cu câtă iubire faţă de neamul omenesc a pregătit Dumnezeu întruparea lui Mesia, Hristos Dumnezeu. Împăcarea între om şi Dumnezeu a fost posibilă doar în persoana divino-umană a Fiului, Care “s-a deşertat pe Sine chip de rob luând, făcându-se asemenea oamenilor şi la înfăţişare aflându-Se ca un om; s-a smerit pe Sine ascultător făcându-se până la moarte şi încă moarte pe cruce” (Filipeni 2,7-8).

Totodată prin aducerea în atenţie a acestor comori din paginile Vechiului Testament dorim să trezim cititorilor noştri sentimentul datoriei creştineşti de a se apleca cât mai des spre citirea Sfintei Scripturi, izvorul nesecat din care curge Hristos “Soarele dreptăţii”, adăpând fiinţa noastră însetată după dumnezeire.

 

 

Note bibliografice:

 

  1. Pr. Prof. John Breck, Puterea Cuvântului în Biserica dreptmăritoare, Ed. I.B.M.B.O.R., Bucureşti 1999, p. 42.
  2. Sfântul Simeon Noul Teolog, Capete Teologice 88, în Filocalia vol. 6, Ed. I.B.M.B.O.R, Bucureşti, 1977. p.91.
  3. Ioan Damashinul, Dogmatica III.1; apud Pr. Prof. Dr. Ion Bria, Curs de Teologie Dogmatică şi Ecumenică, Ed.Univ. “Lucian Blaga”, Sibiu 1997, p.142
  4. cf. Pr. Prof. Dr. Dumitru Abrudan, Diac. Prof. Dr. Emilian Corniţescu, Arheologia biblică, Ed. I.B.M.B.O.R., Bucureşti 1994, 92.
  5. Pr. Prof. Dr. Vasile Mihoc, Facultatea de Teologie “Andrei Şaguna”, curs pentru studenţi- anul I, 1996, manuscris.
  6. 6.      Ibidem.
Anunțuri