Sâmbătă, 25 mai 2013, Grupul de Tineret „Protopop Florea Mureșanu” de la Parohia clujeană „Sfânta Treime”, a realizat un pelerinaj la Mănăstirile Ciucea și Râșca Transilvană. Tinerii însoțiți de părintele Cristian Baciu au parcurs un traseu ce a presupus vizitarea bisericilor și mănăstirilor, dar și cele mai importante obiective turistice din zona Huedin, Ciucea, Râșca, Beliș, Mărișel, Someșul Rece, Gilău, cu oprire în Parcul Național Apuseni. Scopul pelerinajului a fost acela de a insufla tinerilor preocuparea pentru valorile duhovnicești și naționale, dar în același timp și cultivarea spiritului de echipă, încrederea în capacitățile proprii și comunicarea colegială. Prima oprire a avut loc la sediul protopopiatului Huedin, unde părintele protopop Ciprian Taloș le-a vorbit tinerilor despre protopopul martir Aurel Munteanu, iar în Paraclisul „Sfinții Trei Ierarhi” a rostit o rugăciune pentru elevi și pentru călători, iar în final s-a cântat „Hristos a înviat”. Apoi s-a vizitat Muzeul Octavian Goga de la Ciucea, Mănăstirea de maici și biserica monument istoric, care a fost adusă în anul 1939 de Veturia Goga din localitatea Galpaia, județul Sălaj. La Mănăstirea Râșca Transilvană, părintele stareț Casian le-a vorbit despre importanța rugăciunii în viața creștinului, sfâtuindu-i pe elevi să fie ascultători și preocupați de studiu. În drum spre Cluj-Napoca tinerii au putut admira peisajul din stașiunea Fântânele Beliș, iar la Crucea Iancului de la Mărișel s-au desfășurat o serie de jocuri interactive. Participanții la acest pelerinaj au avut ocazia să se reculeagă la două din Mănăstirile Eparhiei Clujului și să cunoască ținuturile încărcate de istorie din zona Munților Vlădeasa și Munților Gilăului, iar pentru organizatori, „nădejdea de a avea un tineret duhovnicesc”, după cum afirma ÎPS Mitropolit Andrei.Sâmbătă, 25 mai 2013, Grupul de Tineret „Protopop Florea Mureșanu” de la Parohia clujeană „Sfânta Treime”, a realizat un pelerinaj la Mănăstirile Ciucea și Râșca Transilvană. Tinerii însoțiți de părintele Cristian Baciu au parcurs un traseu ce a presupus vizitarea bisericilor și mănăstirilor, dar și cele mai importante obiective turistice din zona Huedin, Ciucea, Râșca, Beliș, Mărișel, Someșul Rece, Gilău, cu oprire în Parcul Național Apuseni. Scopul pelerinajului a fost acela de a insufla tinerilor preocuparea pentru valorile duhovnicești și naționale, dar în același timp și cultivarea spiritului de echipă, încrederea în capacitățile proprii și comunicarea colegială. Prima oprire a avut loc la sediul protopopiatului Huedin, unde părintele protopop Ciprian Taloș le-a vorbit tinerilor despre protopopul martir Aurel Munteanu, iar în Paraclisul „Sfinții Trei Ierarhi” a rostit o rugăciune pentru elevi și pentru călători, iar în final s-a cântat „Hristos a înviat”. Apoi s-a vizitat Muzeul Octavian Goga de la Ciucea, Mănăstirea de maici și biserica monument istoric, care a fost adusă în anul 1939 de Veturia Goga din localitatea Galpaia, județul Sălaj. La Mănăstirea Râșca Transilvană, părintele stareț Casian le-a vorbit despre importanța rugăciunii în viața creștinului, sfâtuindu-i pe elevi să fie ascultători și preocupați de studiu. În drum spre Cluj-Napoca tinerii au putut admira peisajul din stașiunea Fântânele Beliș, iar la Crucea Iancului de la Mărișel s-au desfășurat o serie de jocuri interactive. Participanții la acest pelerinaj au avut ocazia să se reculeagă la două din Mănăstirile Eparhiei Clujului și să cunoască ținuturile încărcate de istorie din zona Munților Vlădeasa și Munților Gilăului, iar pentru organizatori, „nădejdea de a avea un tineret duhovnicesc”, după cum afirma ÎPS Mitropolit Andrei.

Acasă

Anunțuri