Niciodată nu am fost adeptul nebăgării în seamă a efortului aproapelui de a face lumină ori a vesti adevărul. Chiar când criticile sunt nefondate sau doar închipuite m-am gândit că Dumnezeu vrea să scrie ceva nou în textura inimii mele. Aşa mi-am amintit mereu cuvintele Părintelui Arsenie Boca, exprimate cu destinderea omului plin de Har, prin care învăţa că cei mai buni prieteni ai săi sunt criticii săi, care au dreptate! Şi mi-am adus aminte de cuvântul Mântuitorului adresat  Ucenicilor: „Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al său; dar pentru că nu sunteţi din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea lumea vă urăşte” (Ioan 15.19). Sau, şi mai adânc, atenţionarea cea mai cutremurătoare: „Vă vor scoate pe voi din sinagogi; dar vine ceasul când tot cel ce vă va ucide să creadă că aduce închinare lui Dumnezeu” (Ioan 16.2) cu multiplele sale forme consemnate în Evanghelii ( Luca 12.13; Luca 21.13; Marcu 13.9; Matei 23.34) . Atunci când admiţi voia lui Dumnezeu, Care te pune lucrător în via Sa, nu prea ai parte de laude, de aplauze, nici nu trebuie să fii simpatizat 100%. Ceilalţi, toţi, ar face treaba muuuult mai bine în locul tău, ar lucra mai cu spor, ar vorbi mai bine, ar sluji mai frumos…Aşa şi este. Tu, ca om, nu poţi face decât ceea ce ţi-a îngăduit Dumnezeu. El e Cel care rodeşte livada sufletului tău.

De aceea nu sunt ultimative sondajele de opinie privind oameni Bisericii sau Biserica, istoria repetându-se la nesfârşit în ce priveşte „aplauzele” societăţii la adresa acesteia. Suntem în fond în laturile aceleiaşi Eanghelii, cu aceleaşi exigenţe, riscante după regulile creştinismului căldicel sau ale creştinismului bun la palavre pe la colţuri. Societatea civilă, construită în primul rând pe dreptul de a-l ucide pe Dumnezeu în orice manifestaţie publică, adept al deicidului pe bază de lege, transferă rânjetul sarcastic bazat pe cifrele alcovurilor intelectuale, numite instituţii de sondare publică, pe feţele unora dintre creştinii noştri. Dacă sondajele le pot accepta că pot spune la un moment dat unde greşim, nu am înţeles nicicum satisfaţia unora dintre cei care se cheamă ortodocşi, încântaţi că una sau alta dintre figurile Bisericii sau un proiect sau altul sunt comentate sarcastic şi jignitor. Satisfacţia lor, uniţi prin Botez şi Taine cu Biserica, uniţi cu mine şi cu toată frăţietatea liturgică vie, aceasta este cea care mă doare. Superioritatea afişată când rumegă la scenarii bolnave.

Sigur că slujitorii Bisericii greşim. Nu avem o stare paradisiacă şi nu putem să facem abstracţie de ethosul în care ne trăim viaţa. Nu suntem cei mai buni şi nici nu ne ţinem, iar când ne ţinem deştepţi, greşim. Sigur că trebuie să fim mai transparenţi cu banii –oricum aceasta pare că roade pe toţi liberii cugetători, să evităm să transformăm Biserica în instituţie pământească mai mult decât cerească. Dar nu din sondaje o să ne vină izbăvirea. Este în fond un efort comun de a-i dovedi Mântitorului Hristos că nu a murit şi înviat doar pentru a fi răstignit oricând de rânjetele noastre luminate de sondaje. Căci tot El ne spune: „Cel ce nu este cu Mine este împotriva Mea; şi cel ce nu adună cu Mine risipeşte”. (Luca 11.23). E momentul să înţelegem că ne este suficient rânjetul iraţionalului din jur. Şi că oricum Biserica nu se vrea pe primul loc în topuri de mucava. Construcţia ei este Cerul. Şi ne e greu. Ne e imposibil fără Harul Mântuitorului. Insesizabil în sondaje!

Pr. Constantin Necula

Anunțuri