Pentru cei mai mulţi dintre noi, primul cuvânt pe care l-am rostit a fost MAMA, şi nu întâmplător. Ea ne-a dat viaţă, ea ne-a crescut la piept cu dragoste şi duioşie, ne-a format ca oameni cu sentimente de respect faţă de cei din jur, faţă de glia strămoşească şi faţă de ţară.

Acestei fiinţe, ce ocupă cel mai de seamă loc în viaţa fiecăruia, poetul Vasile Militaru i-a dedicat, poate, cele mai de preţ versuri din secolul trecut, devenite romanţă populară. Mulţi nici nu-i cunosc autorul şi i-au reţinut titlul după primul vers „A venit aseară mama…„ şi au rămas puternic impresionaţi de ritmul lor perfect adecvat fondului, atât de armonios şi de melodios, uşor cantabil, aşa cum este şi creaţia „Trece-un car cu boi pe drum…”, dar şi altele.

Poezia „A venit aseară mama”, a fost dedicată prietenului său George Enescu în anul 1930 şi a fost atribuită mult timp lui George Coşbuc. Cel care a pus-o pe note a fost George Enescu, devenind rapid o capodoperă a genului. Poemul sensibilizează legătura de dragoste dintre măicuţa ce şi-a trăit toată viţa la ţară, în spiritul respectului pentru muncă, familie şi ţarină, dar care simţind că viaţa i se împuţinează, vine la oraş „să-şi mai vadă iar feciorul… astăzi Domn cu multă carte”. S-a apropiat de casa feciorului, „a bătut sfios la uşă”, „l-a strâns la piept duioasă”. I-a zis : „poate mor, că sunt bătrână şi-a prins dorul să mă-ndemne / Să-mi mai văd o dată, maică, ce mi-e azi mai drag pe lume”. Biata mamă, mai oftează şi-i zice, „Caierul mi-i spre sfârşite… mâine poate-şi curmă firul/ Şi-ntre patru blăni de scânduri să mă cheme cimitirul”. Măicuţa roagă pe „odorul mamii” să aducă acasă şi pe ceialalţi fraţi, să împartă agoniseala, el să păstreze casa, unde să-i adune acolo pe toţi şi „S-aprindeţi la groapa maichii, câte-un fir de lumânare”.

Poetul foloseşte locuţiuni şi expresii cu puternice efecte încât ne face şi pe noi, copiii de ţărani, şi după trei sferturi de veac, să simţim fiorul de profund regret după mamele noastre. Ne mai spune că n-a putut veni la „odorul mamii” cu mâna goală şi că i-a adus din agoniseala ei „vreo zece ouă, nişte unt, nişte nuci, vreo două sute”, dar a venit mai ales să-şi astâmpere dorul şi dragostea pentru odorul ei.

Iată o bună parte din creaţie :

Mama

A venit aseară mama, din cătunu-i de departe

Să mai vadă pe fecioru-i, astăzi „Domn cu multă carte”.

A bătut sfios la uşă, grabnic i-am ieşit în prag

Ni s-a umezit privirea de iubire şi de drag.

Sărutându-i mâna dreaptă, ea m-a prins la piept, duioasă,

Şi-ntrebând-o, câte-toate, am intrat apoi îm casă.

Înăuntrul casei mele, câtă brumă-am adunat,

Dă prilej bietei bătrâne să se creadă-ntr-un palat.

Nu-ndrăzneşte nici să intre, cu opincile-n picioare,

Şi cu multă grijă calcă doar alături de covoare!

Eu o-ndemn să nu ia seamă şi să calce drept, în lege,

Că doar e la fii-su-n casă nu e-n casa vreunui rege,

Şi deabia o fac să şadă pe-un divan cu scoarţă nouă…

Mi-a fost dor de tine maică… Ţi-am adus vreo zece ouă,

Nişte unt, iar colea-n straiţă, nişte nuci, vreo două sute…

Şi cu ochii plini de lacrimi, prinde iar să mă sărute:

– Poate mor, că sânt bătrână şi-a prins dorul să mă-ndrume

Să-mi mai văd o dată, maică, ce mi-e azi mai drag pe lume!

Caierul mi-i pe sfârşite… mâine poate-şi curmă firul

Şi-ntre patru blăni de scânduri să mă cheme cimitirul…

Jale mi-e de voi, mămucă, dar visez chiar şi deşteaptă,

Cum pe-o margine de groapă, bietul taică-tu m-aşteaptă…

Tu, odorul mamii-n urmă, să te-aduni cu fraţii-acasă,

Şi să-mparţi agonisirea după urma lui rămasă:

Lui Codin să-i dai pământul de la moară şi cu via,

Vaca şi-un pogon din luncă, maică, să le ia Maria;

Lui Mituş să-i dai zăvoiul de răchiţi dintre pâraie

Carul, boii şi cu plugul să le dai lui Niculaie,

Iară tu, ca mai cu stare decât fraţii zişi pe nume

Să iei casa-n care ţi-a fost dat să vii pe lume…

Când şi când în miezul verii, sau de Paşti, să vadă satul

Cum îmi vine, ca-n toţi anii, la căsuţa mea băiatul

Şi-având tihnă şi odihnă – la venire sau plecare –

S-aprindeţi la groapa maicii câte-un pai de lumânare…

….

A tăcut apoi bătrâna şi-a plâns mult cu lacrimi grele,

Ce curgându-i lin în poală, se-ntâlneau cu ale mele.

O dragoste de mamă de o anume vibraţie sufletească ne-o redă şi poezia „Şase pui şi-o biată mamă”, zicând:

O rândunică privea la pui ca la chipul soarelui.

                                   …

De cu zori pornea – săgeata – căutând pe deal şi văi

Hrană pentru puii săi

Şi-n iubirea-i nu o dată

Se culca ea nemâncată…

 

Despre Vasile Militaru (1885- 1959) s-a scris foarte puţin, deşi a realizat poezii reuşite încă de la 15 ani şi i-au apărut volumele „Stropi de rouă”, „Vorbe cu tâlc”, „Psaltirea în versuri”, „Viermi şi stele”, „Merele de aur”, „Cântecele vântului”, „Chiot către neamul meu” şi a publicat în revistele „Universul”, „Convorbiri literare”, „Gorjanul” şi-n altele. Multe şi frumoase sunt poeziile cu conţinut religios, aşa cum sunt: „Am vorbit cu Moş Crăciun”, „Anul Nou”, „Hristos a înviat”.

A refuzat să-şi pună talentul în slujba comunismului, afirmând: „Dacă am pierdut averi şi ranguri, dar nu am pierdut credinţa în Dumnezeu, nu am pierdut nimic”. Dar datorită patriotismului său înflăcărat, luptei pentru adevăr şi dreptate, a fost supus unui regim de umilinţe şi suferinţe cumplite încât inima lui a încetat să mai bată în 8 iulie 1959 în închisoarea de la Ocnele Mari.

Poeziile lui, atât de plăcut cantabile au dăinuit şi vor dăinui multă vreme.

Anunțuri