„…Să aud glasul laudei Tale şi să spun toate minunile Tale…”

(Psalmul 25, 7)

În vremea aceea, părăsind ţinutul Tirului şi al Sidonului, a venit Iisus spre Marea Galileei în ţinutul Decapolei. Atunci au adus la Dânsul un surd care grăia cu anevoie, şi l-au rugat să-şi pună mâna peste el. Şi, luându-l la o parte din mulţime, şi-a pus degetele în urechile lui, şi scuipând, s-a atins de limba lui. Apoi şi-a ridicat ochii spre cer, a suspinat şi i-a zis: Effatta, care înseamnă: deschide-te. Şi îndată i s-au deschis urechile lui, i s-a dezlegat legătura limbii şi vorbea limpede. Iisus le-a poruncit să nu spună nimănui; dar cu cât Dânsul poruncea, cu atât mai mult Îl vesteau; şi mai mult se mirau, zicând: toate le-a făcut bine: pe surzi i-a făcut să audă şi pe muţi să vorbească.” Marcu 7, 31-37 (Vindecarea unui surdo-mut).

Din toate semnele şi minunile pe care le-a săvârşit Mântuitorul Iisus Hristos în perioada misiunii Sale pământeşti, transpare însuşirea Sa dumnezeiască de vindecător. Cele mai multe minuni s-au concretizat prin vindecarea unor boli, de cele mai multe ori incurabile, cum este, de pildă, lepra; tămăduirea paraliticilor, cum s-a întâmplat cu cel de la scăldătoarea Betesda; sau redarea unor simţuri: orbilor – vederea, muţilor – graiul, şi surzilor – auzul.

Pericopa evanghelică asupra căreia ne îndreptăm găndul ne pune în lumină vindecarea minunată a unui om surd şi gângav, după cum mărturiseşte evanghelistul Marcu, adică a unui surdo-mut. Ceea ce dă particularitate acestei minuni, este modul în care Mântuitorul Iisus Hristos îl vindecă pe acest bolnav, şi anume, faptul că Iisus nu săvârşeşte tămăduirea prin cuvânt, cum de foarte multe ori s-a întâmplat, ci îl atinge pe cel aflat în suferinţă; Îşi pune degetele în urechile lui şi se atinge de limba lui. Acest gest ne aminteşte de orbul din naştere vindecat de Iisus în zi de Sâmbătă, prezentat de către evanghelistul Ioan în cap. 9 al Evangheliei sale. Atunci, Mântuitorul a scuipat pe pământ şi a făcut tină, cu care a uns apoi ochii orbului, după care l-a trimis să se spele la scăldătoarea Siloamului, şi spălându-se, şi-a recăpătat vederea.

Şi atunci, şi acum, prin gestul Său, Mântuitorul nu face altceva decât să repete gestul sau acţiunea creaţiei de la începutul lumii. După sfatul intratrinitar materializat prin cuvintele: „să facem om după chipul şi asemănarea Noastră” (Facere 1, 26), Dumnezeu l-a făcut pe om din ţărână luată din pământ (Facere 2, 7) şi a suflat asupra lui suflare şi duh de viaţă, şi astfel omul a luat fiinţă din lutul modelat cu măiestrie de neegalat de mâna lui Dumnezeu. Aceeaşi mână a lui Dumnezeu, căci Iisus este Fiul lui Dumnezeu întrupat, face din nou lut şi modelează ochi sănătoşi, sau se atinge de urechile şi limba surdo-mutului în cauză şi îi restaurează simţurile.

Găsim rezonanţe şi concordanţe de sens şi înţeles în mărturia evanghelistului Ioan care, în prologul evangheliei sale, Îl identifică pe Iisus cu Cuvântul lui Dumnezeu, şi ştim că Dumnezeu a creat toată lumea aceasta prin puterea cuvântului Său: „Întru-nceput era Cuvântul, şi Cuvântul era la Dumnezeu, şi Dumnezeu era Cuvântul. Toate printr-Însul s-au făcut, şi fără El nimic nu s-a făcut din ceea ce s-a făcut…şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit întru noi.” (Ioan cap. 1). Prin urmare, era firesc ca Cel ce este Lumina lumii să redea lumina unor ochi ce nu cunoscuseră încă lumina, era firesc ca Cel ce este prin excelenţă Cuvântul lui Dumnezeu să dezlege limba gângavului pentru a-I putea da slavă lui Dumnezeu cu propriile lui cuvinte rostite pentru întâia oară, şi era firesc ca Cel ce aude şi ascultă până şi gândurile omului să deschidă urechile celui surd, pentru a putea auzi şi asculta Cuvântul lui Dumnezeu. 

De asemenea, înainte de a înfăptui minunea vindecării celui surd şi gângav, Mântuitorul îşi ridică ochii spre Cer şi suspină, iar apoi se adresează celui suferind spunând: EFFATHA, care se tâlcuieşte „deschide-te”. Iisus îşi îndreaptă privirea spre Cer pentru a ne mărturisi încă o dată că nu face altceva decât lucrarea Tatălui Ceresc cu Care de altfel, este într-o permanentă legătură harică. În acest sens Iisus spune răspicat: „Dacă Eu nu fac lucrurile Tatălui Meu, să nu credeţi în Mine; dar dacă le fac, chiar dacă nu credeţi în Mine, credeţi în lucrurile acestea, ca să ştiţi şi să cunoaşteţi că Tatăl este întru Mine şi Eu întru Tatăl.” (Ioan 10, 37-38). Totodată, ridicarea ochilor spre cer se identifică cu nădejdea în ajutorul de sus şi rugăciunea către Cel de Sus, după cum Psalmistul David mărturiseşte: „Spre Tine mi-am ridicat ochii, spre Tine, Cel ce locuieşti în cer. Iată, aşa  cum ochii robilor se uită la mâinile stăpânilor lor, tot astfel şi ochii noştri spre Domnul Dumnezeul nostru până ce se va milostivi de noi.” (Psalmul 122, 1-2).

Gestul Mântuitorului de a-şi pune mâinile în urechile celui surd şi gângav şi de a-i atinge limba, poate fi pus în relaţie cu transmiterea harului Duhului Sfânt prin punerea mâinilor peste cineva, practică pe care o regăsim în Sfânta Scriptură. De pildă, în 1 Tim 4, 14, Apostolul Pavel îl atenţionează pe Timotei, spunându-i: „Nu nesocoti harul care este întru tine, care ţi s-a dat prin profeţie cu punerea mâinilor preoţimii.” Tot apostolul Pavel îl sfătuieşte pe Timotei spunându-i: „Nu-ţi pune degrabă mâinile peste nimeni, nici nu te face părtaş la păcatele altora. Păstrează-te curat.” (1Tim. 5, 22). Tot Apostolul Pavel îl îndeamnă pe Timotei la o înnoire a harului lui Dumnezeu care este în el, spunându-i: „Te îndemn să reînsufleţeşti harul lui Dumnezeu care este în tine prin punerea mâinilor mele.” (2 Tim. 1, 6).

Astfel, din mărturia apostolului Pavel putem înţelege că atingerea de cineva poate să aibă o semnificaţie mult mai profundă dacă este însoţită de rugăciune şi credinţă în puterea lucrătoare a harului Duhului Sfânt.

De altfel, Sfântul Grigorie Teologul, referindu-se la minunea vindecării celui surd şi gângav, remarcă foarte limpede spunând că „Sfântul Duh este numit degetul lui Dumnezeu. Când Mântuitorul Iisus Hristos a pus degetul Său în urechea surdo-mutului, nu a făcut altceva decât să deschidă sufletul acelui om spre credinţă prin darurile Duhului Sfânt.

În aceeaşi ordine de idei, Sfântul Ambrozie al Milanului vede în minunea vindecării celui surd şi gângav legătura mistică, tainică, cu Botezul şi Mirungerea, şi explică gestul preotului de a atinge urechile celui nou botezat atât cu untdelemn cât şi cu Sfântul şi Marele Mir ca simbolizând o actualizare a minunii săvârşite cu surdo-mutul din pericopa evanghelică de la Marcu 7, 31-37. Spune mai departe Sfântul Ambrozie, concluzionând: „Aşadar, destupaţi-vă urechile şi bucuraţi-vă de mireasma vieţii veşnice care a adiat asupra voastră prin harul Sfintelor Taine.

Proorocul Isaia, în începutul cap. 35 face o mărturisire cu caracter eshatologic, adică ne descoperă realitatea judecăţii ca o răsplată şi o izbăvire pentru întreaga creaţie, sau, ca o restaurare a creaţiei şi o repunere a ei în starea de perfecţiune aşa cum fusese iniţial concepută, după cum Însuşi Dumnezeu mărturiseşte că erau toate „bune foarte” (Facere 1, 31). Iată ce spune Isaia Proorocul: „Întăriţi-vă voi, mâini slabe, şi voi, genunchi slăbănogiţi! Alinaţi-vă, voi, cei lipsiţi de curaj; fiţi tari, nu vă fie teamă; iată că Dumnezeul nostru cu judecată răsplăteşte şi tot cu ea va răsplăti. Atunci ochii orbilor vor vedea şi urechile surzilor vor auzi. Atunci va sări şchiopul ca un cerb şi limpede va fi limba gângavilor…” (Isaia 35, 3-6).

 O prefigurare a judecăţii noastre particulare sau a răspunsului bun la înfricoşătoarea judecată a lui Hristos pe care cu toţii ne dorim să-l dăm, o constituie şi Taina Mărturisirii sau Taina Pocăinţei (a Spovedaniei), atât de firească perioadei de post pe care o parcurgem spre marele Praznic al Învierii Domnului nostru Iisus Hristos. Şi credem că prin gestul preotului duhovnic de a pune mâna pe creştetul celui ce-şi mărturiseşte păcatele şi prin rostirea rugăciunii de dezlegare, nimeni altul decât Hristos, în chip tainic, vine şi se atinge de noi, aşa cum odinioară s-a atins de cel surd şi gângav, restaurându-ne simţurile duhovniceşti spre sănătatea sufletului şi spre dobândirea Împărăţiei lui Dumnezeu.

                                                                  

Anunțuri